Treceți la conținutul principal

”La Bulivar”

Ce-mi place zicala asta “e bine sa te duci”. Fiind o întalnire mai pretentioasa, m-am înarmat cu multa rabdare şi am pornit spre vestita cafea din colţ de la Dorobanti. Ma gandeam pe drum ce moda si cu aceste cafenele scortoase. In ultimul an, s-au lansat nu mai putin de trei localuri de acest fel în Bucuresti şi toate "la Bulivar" cum ar fi spus Dl. Goe. Odata, ce ai trecut pragul unei cafenele bancare, observi ca domnilor distinsi nu le lipsesc sacourile si cravatele, iar doamnele îmbracate după ultima moda, probabil au uitat ca aici nu este Bamboo, ci doar o cafenea, unde discutii probleme de afaceri, socializezi si cam atat…. !

Spre seara atmosfera se schimba, nu mai e atat de serioasa, muzica este data tare, luminile sunt mai mici. Pana si cafenele au ajuns un loc de business si tehnica, pacat!

La sfarsitul secolului IX-XX, cafeneaua era locul preferat al artistilor, scriitorilor si poetilor, fiind un loc de relaxare, de intalnire, locul unde se discuta, unde te revedeai cu prietenii vechi sau dimpotriva te gandeai la ale tale în compania unei cesti de cafea. Gandul m-a dus repede catre Capsa, numita “Cafeneaua scriitorilor si artistilor” sau "singurul local intelectual de pe Calea Victoriei". Aici regaseai toate personalitătile vremii: Liviu Rebreanu, Camil Petrescu, Corneliu Moldovan, Ionel Teodoreanu si T. Arghezi. Se bea cafea turcească, filtru, cafea cu lapte, iar dupa ora 11.00 se mancau pateuri calde, aperitive, insotite de "un sprit sau o tuica".

Primul care ajungea era poetul şi matematicianul, Ion Barbu, servea cafea la filtru si îşi pregatea cursurile pentru facultatea, facand traduceri din Shakespeare. Camil Petrescu servea cafea cu lapte, citind ziarele la masa sa obisnuita. Cafeneau a fost închisa în anul 1936, datorita jocurilor poltice ale vremii si apoi redeschisa.

Ce vremuri, mademoiselle!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Recomandarile din vacanta de Paste

Puzzle lemn magnetic Remorcherul 3 ani+ Melissa and Doug
Acest joc de de indemanare este pentru pasionatii de masini, necesita atentie sporita, rabdare si precizie. Jocul are un dicton foarte bun de incurajare a baieteilor, sa tracteze masinile cu probleme: Suna la remorcari! Puzzle-ul magnetic "Melissa and Dougdin" din lemn contine o piesa speciala cu magnet care "pescuieste" piesele din lemn de pe tabla de joc. Sunt adepta jucariilor confectionate din materiale rezistente. Lemnul este perfect pentru puzzle-uri pentru că imaginile nu se deteriorează la fel de uşor ca cele din plastic sau din carton.
Cateva beneficii ale jocului de puzzle în dezvoltarea copiilor:
    Puzzle-ul este un joc care pune accent pe comunicare, spun ce văd în imagini    Îmbunătăţeşte coordonarea mână-ochi a celor mici    Îmbunătăţeşte orientarea spaţială    Dezvoltă capacitatea copilului de a identifica mai bine dimensiunile    Dezvoltă capacitatea copilului de a identifica mai întâi…

Copiii vin la Muzeul Naţional al Literaturii Române

Sâmbătă, 17 iunie 2017, ora 11.00, la sediul din Strada Nicolae Crețulescu nr. 8, Muzeul Naţional al Literaturii Române (MNLR) vă așteaptă la o întâlnire interdisciplinară dedicată copiilor dumneavoastră. Alături de amfitrionul evenimentului, Vasile Ernu, vor fi invitate scriitoarea Adina Rosetti şi ilustratoarea Cristiana Radu, un „cuplu” artistic care a realizat două dintre cele mai premiate cărţi din ultima perioadă, volumele ”Domnișoara Poimâine și joaca de-a Timpul” şi ”De ce zboară vrăjitoarele pe cozi de mătură?”. AgențiadeCarte.ro este partener media al evenimentului.
Vara acestea MNLR va organiza mai multe evenimente dedicate copiilor, care au ca scop promovarea lecturii în rîndul celor mici. În cadrul acestor evenimente vor fi invitaţi scriitori şi ilustratori de carte pentru copii care îşi vor prezenta propriile lor creaţii.
Parteneri media: Radio România Cultural, Radio France Internationale, TV City, Observator cultural, Contemporanul, AgentiadeCarte, publicaț…

Lansarea volumului ”Povești din Țara Copiilor Fericiți”

Luni, 3 aprilie 2017, ora 17.30, la Librăria ”Mihai Eminescu” din București, la numai o zi după Ziua Internațională a cărții pentru copii și ziua lui H. Ch. Andersen, scriitorul Petre Crăciun vă invită la lansarea volumului ”Povești din Țara Copiilor Fericiți”. Volumul a apărut la editura Zorio și este ilustrat de Anca Smarandache. Invitat special: criticul Alex Ștefănescu. Alături de autor, vor mai participa Anca Smarandache și realizatorul emisiunii ”Bucuria poveștilor”, Adriana Ene.

Petre Crăciun este scriitor de literatură pentru copii, jurnalist, autor de filme documentare și realizator al mai multor emisiuni de televiziune. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România- Filiala Literatură pentru Copii și Tineret și director al portalului Literatură Copii .