Treceți la conținutul principal

N-am sa inchid gandului cararea niciodata...

[VERONICA MICLE]

[Bucuresti, 5 — 11 august 1879]

Dulcea mea amica,

Tu stii prea bine ca, daca este cineva care poate pretui pierderea ce ai suferit-o, acela sunt eu. Traind într-o pozitie sigura si respectata, te vezi astazi, prin acea sigura lovire, espusa unor schimbari neasteptate, pe care nu le prevezi, pe care o natura sfioasa de femeie, precum e a ta, nici nu le poate prevedea si, daca linistea unui liman al vietii e adevarata fericire, tu cel putin, de n-ai fost fericita, ai avut o lipsa de suferinte întru cât acestea se nasc din greutatile vietii. Ai avut sprijin pe care-l respectai, precum o stiu eu însumi.
Si, daca-mi dai voie sa vorbesc de mine, de acea dureroasa dar adânca si întinsa fericire pe care atingerea în treacat a mânei tale, zâmbetul tau, privirea ta trecatoare au rasfrânt-o asupra unei vieti atât de izolate, lipsite de fericire precum este a mea; totusi eu nu voi uita ca acea fericire mi-a fost data între patru pareti ai tai, ai lui.
Tu stii, dulce si neuitata amica, ca sentimentul de care-ti vorbesc nu e nimic banal, nimic care sa aiba ceva comun nici cu teoria placerii, la care se-nchina multimea celor fericiti, nici platitudinele unei tinereti necoapte. Nici tineretea, nici frumseta ta, nici virtuti sufletesti, nici gratii fizice nu au fost cauza acelei simtiri care a aruncat o umbra adânca asupra vietii mele întregi. Eu nu cutez sa-i dau nume si nu i-am dat nicicând. Adesea exista lungi enigme matematice pentru a caror dezlegare îti trebuie o singura cifra cunoscuta. Adesea un complex întreg de cauze se dezleaga prin o singura cauza, necunoscuta înca. Astfel, viata mea, ciudata si azi neesplicabila pentru toti cunoscutii mei, nu are niciun înteles fara tine. Nici nu stiu de ce tu esti parte întegritoare a tuturor gândurilor mele, nici ma preocup s-o stiu, caci nu mi-ar folosi la nimic, dar este o legatura cu tine neesplicabila; de nu între viata ta si a mea, dar desigur între a mea si tot ce te atinge pe tine, între a mea si rasuflarea ta pe pamânt.
Veronica — e întâia data ca-ti scriu pe nume si cutez a-l pune pe hârtie — nu voi sa-ti spun, dar tu nu stii, nici poti sti cât te-am iubit, cât te iubesc. Atât de mult încât mai lesne as întelege o lume fara soare decât pe mine fara ca sa nu te iubesc.
Tu nu m-ai facut fericit, si poate ca nu sunt nici capabil de-a fi, tu nu m-ai fãcut nici atât de nefericit încât sa ma nimicesc, dar ceea ce era mai adânc ascuns în sufletul meu privirea ta le-a scos la lumina zilei. Vazându-te, am stiut ca tu esti singura fiinta în lume care în mod fatal, fara sa vrea ea, fara ca eu sa voiesc, are sa determineze întreaga mea viata.
Tu stii prea bine ca nici sa te amagesc nu voi, nici îmi pare bine de pierderea ce-ai suferit-o, si Dumnezeu stie de n-as muri ca s-o fac nefãcuta. Tu stii asemenea ca nu fericirea mea o am în vedere si ca doresc toate nefericirile cu putinta daca acesta ar putea fi pretul fericirii tale. Tu stii dar bine ca nu voiesc fericire si, desi tu esti în stare a-mi da si numai mie — mult mai mult decât ai tu însati, tu care, în zâmbete neînsemnate pentru altul pe mine ma îndumnezeesti, totusi am renuntat de mult de la toata si fata cu toata fericirea, care pentru mine e una cu persoana ta; eu as putea sa mor nedorind alta nimic decât linistea ta; oricât de adânca ar fi durerea pentru pierdere, mor neademenit de dulci iluzii. Dumnezeu nu e în cer, nu-i pe pamânt; D-zeu e inima noastra. Am înteles ca un om poate avea totul neavând nimic, si nimic având totul.

BAR, ms 3279, f 88 — 92r



Cata delicatete in cuvinte, astazi am uitat sa scriem si sa ne respectam. Enigmele matematice se traduc simplu prin dragoste....

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Recomandarile din vacanta de Paste

Puzzle lemn magnetic Remorcherul 3 ani+ Melissa and Doug
Acest joc de de indemanare este pentru pasionatii de masini, necesita atentie sporita, rabdare si precizie. Jocul are un dicton foarte bun de incurajare a baieteilor, sa tracteze masinile cu probleme: Suna la remorcari! Puzzle-ul magnetic "Melissa and Dougdin" din lemn contine o piesa speciala cu magnet care "pescuieste" piesele din lemn de pe tabla de joc. Sunt adepta jucariilor confectionate din materiale rezistente. Lemnul este perfect pentru puzzle-uri pentru că imaginile nu se deteriorează la fel de uşor ca cele din plastic sau din carton.
Cateva beneficii ale jocului de puzzle în dezvoltarea copiilor:
    Puzzle-ul este un joc care pune accent pe comunicare, spun ce văd în imagini    Îmbunătăţeşte coordonarea mână-ochi a celor mici    Îmbunătăţeşte orientarea spaţială    Dezvoltă capacitatea copilului de a identifica mai bine dimensiunile    Dezvoltă capacitatea copilului de a identifica mai întâi…

Copiii vin la Muzeul Naţional al Literaturii Române

Sâmbătă, 17 iunie 2017, ora 11.00, la sediul din Strada Nicolae Crețulescu nr. 8, Muzeul Naţional al Literaturii Române (MNLR) vă așteaptă la o întâlnire interdisciplinară dedicată copiilor dumneavoastră. Alături de amfitrionul evenimentului, Vasile Ernu, vor fi invitate scriitoarea Adina Rosetti şi ilustratoarea Cristiana Radu, un „cuplu” artistic care a realizat două dintre cele mai premiate cărţi din ultima perioadă, volumele ”Domnișoara Poimâine și joaca de-a Timpul” şi ”De ce zboară vrăjitoarele pe cozi de mătură?”. AgențiadeCarte.ro este partener media al evenimentului.
Vara acestea MNLR va organiza mai multe evenimente dedicate copiilor, care au ca scop promovarea lecturii în rîndul celor mici. În cadrul acestor evenimente vor fi invitaţi scriitori şi ilustratori de carte pentru copii care îşi vor prezenta propriile lor creaţii.
Parteneri media: Radio România Cultural, Radio France Internationale, TV City, Observator cultural, Contemporanul, AgentiadeCarte, publicaț…

Lansarea volumului ”Povești din Țara Copiilor Fericiți”

Luni, 3 aprilie 2017, ora 17.30, la Librăria ”Mihai Eminescu” din București, la numai o zi după Ziua Internațională a cărții pentru copii și ziua lui H. Ch. Andersen, scriitorul Petre Crăciun vă invită la lansarea volumului ”Povești din Țara Copiilor Fericiți”. Volumul a apărut la editura Zorio și este ilustrat de Anca Smarandache. Invitat special: criticul Alex Ștefănescu. Alături de autor, vor mai participa Anca Smarandache și realizatorul emisiunii ”Bucuria poveștilor”, Adriana Ene.

Petre Crăciun este scriitor de literatură pentru copii, jurnalist, autor de filme documentare și realizator al mai multor emisiuni de televiziune. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România- Filiala Literatură pentru Copii și Tineret și director al portalului Literatură Copii .