Treceți la conținutul principal

Duminica Floriilor sau "Intrarea Domnului in Ierusalim"

Prin Banat şi Transilvania, în ajunul Floriilor, fetele mari aveau obiceiul de a pune căutătoarea (oglinda), împreună cu o cămaşă curată, sub un păr altoit, trebuind neapărat ca, a doua zi de dimineaţă, răsăritul soarelui să le găsească acolo, oglinda fiind ulterior intens folosită în farmecele de dragoste şi sănătate. Înspre miezul nopţii, aceleaşi fete fierbeau apă cu busuioc, introducînd în fiertură şi canafi de la prapurile, dimineaţa se spălau cu această apă pe cap „ca să aibă păr frumos şi să strălucească ca firele de la prapuri", restul de apă fiind turnat la rădăcina unui păr, în speranţa că flăcăii se vor uita la ele „precum se uită oamenii la un păr înflorit".
Salcia sau răchita, simboluri ale regenerării şi nemuririi, rămân şi azi elementele esenţiale ale sărbătorii Floriilor; se crede despre salcie că „se acoperă de verdeaţă înaintea tuturor copacilor, (tocmai) ca să poată sluji pentru Sfintele Florii", de asta Floriile mai erau numite şi Sărbătoarea înfloririi salciei. În aceasta zi sătenii duceau sau primeau de la biserică rămurele de salcie, o legendă amintind peste veacuri ajutorul pe care salcia l-ar fi dat Maicii Domnului în drumul ei dureros spre crucea de pe Golgota. La ieşirea din biserică, prima grijă a creştinilor era înghiţirea uneia sau a mai multor flori de salcie, flori numite „mâţişori", crezîndu-se că astfel vor fi prevenite bolile de gât, respectivii oameni urmând a fi uşori şi sănătoşi ca florile. Acasă, ramurile erau puse sub streaşina casei sau la icoane, socotindu-se bune de leac în multe boli, locuinţa aceea fiind totodată apărată de incendii, grindină sau trăsnete.

Se spune că în Duminica Floriilor, numită şi a florilor, stâlparilor sau a vlăstarilor, s-ar fi umplut ciubăraşul cu florile ce urmau a fi folosite la înflorirea ouălor pentru Paşti. Despre cel care se împărtăşea la Florii se spunea că orice dorinţă îşi punea când se apropia de preot, se împlinea. Despre cei care îndrăzneau să se spele pe cap se credea că vor albi ca pomii; uneori era voie să te speli doar folosind apă descântată.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

O primavara frumoasa!

Dragi prieteni,

Va doresc o primavara insorita, cu multe carti care sa va inspire viata!:)

@Gingasia

KILIPIRIM, 15-19 martie 2017

Miercurea viitoare, pe 15 martie, la etajul 2 al Unirea Shopping Center, Aripa Călăraşi, debutează o nouă ediție a târgului de carte Kilipirim. Toți cei interesați să achiziționeze cărți la prețuri speciale din oferta celor mai importante edituri autohtone au la dispoziție 5 zile în care pot vizita spațiul expozițional: 15-19 martie, zilnic între orele 10.00 și 22.00, accesul fiind gratuit. La targ, iubitorii de lectura vor gasi carti la 1 leu si discounturi substantiale, care ajung si pana la 80%, la standul fiecarei edituri.

„Din 2005 încoace, cum sosește primăvara, iubitorii de lectură din capitală și-au făcut un obicei din a aștepta o nouă ediție a Kilipirim. Ne bucurăm că putem face ca această tradiție să continue și în acest an!

Kilipirim-ul a fost o idee nouă, ce promovează vânzarea de carte direct de la editură, în special titluri aflate la «a doua tinerețe», dar si titluri noi, toate cu discount. Le mulțumim expozanților, care au pregătit, încă o dată, reduc…

Lansarea volumului ”Povești din Țara Copiilor Fericiți”

Luni, 3 aprilie 2017, ora 17.30, la Librăria ”Mihai Eminescu” din București, la numai o zi după Ziua Internațională a cărții pentru copii și ziua lui H. Ch. Andersen, scriitorul Petre Crăciun vă invită la lansarea volumului ”Povești din Țara Copiilor Fericiți”. Volumul a apărut la editura Zorio și este ilustrat de Anca Smarandache. Invitat special: criticul Alex Ștefănescu. Alături de autor, vor mai participa Anca Smarandache și realizatorul emisiunii ”Bucuria poveștilor”, Adriana Ene.

Petre Crăciun este scriitor de literatură pentru copii, jurnalist, autor de filme documentare și realizator al mai multor emisiuni de televiziune. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România- Filiala Literatură pentru Copii și Tineret și director al portalului Literatură Copii .