Treceți la conținutul principal

Vor disparea librariile?


"In ultimul deceniu si jumatate, în Romania s-au închis mii de librarii. Mii. N-am nostalgia comunismului si nu m-au sedus ambitiile sale de-a deschide în fiecare sat daca nu o librarie, macar un punct de vânzare a cartii. Nu cred ca în felul acela se raspundea unei nevoi culturale: tot de ideologie era vorba. Am vizitat suficiente librarii satesti pentru a sti despre ce vorbesc. Cartile cu adevarat bune erau de negasit, iar titlurile de succes înlocuite de cartile servitorilor regimului.(...). Tot cartile lor populau si tristul univers al bacaniilor sau al "magazinelor universale" de la tara.
Fara sa intereseze pe nimeni, aceste carti totusi se vindeau. Cum? Prin achizitionarea de catre scoli, pentru a fi oferite elevilor drept premii la sfârsit de an. Înmultiti câteva zeci sau sute de astfel de exemplare din fiecare scoala cu numarul localitatilor din tara si veti ajunge la cifre impresionante. Beneficiare la fel de harnice erau bibliotecile, organizatiile sindicale sau "obstesti" (a femeilor, a pensionarilor, a invalizilor de razboi etc.), cooperativele mestesugaresti care, la anumite intervale, ofereau membrilor - în urma directivelor de "luminare a poporului" - carti pe care altfel nu le-ar fi cumparat nimeni, ba chiar si bisericile! Asa se face ca, pe nebagate de seama, în orice casa intrai era imposibil sa nu gasesti macar unul din titlurile-standard ale epocii: Baragan, Cetatea de foc etc.

(...)
Diferenta semnificativa de pret - care poate ajunge pâna la o reducere de patruzeci la suta din valoare - între cartea cumparata în librarie si aceea comandata pe internet, plus viteza aproape inimaginabila a livrării la domiciu (de regula, comanda făcuta azi e onorata mâine) explica spectaculoasa evolutie. În România, editurile mari au înţeles ca locul librariilor propriu-zise va fi luat de ghisee virtuale si, din câte stiu, comanda prin internet începe sa fie una demna de luat în seama - de zece pâna la cincisprezece la suta din totalul cartilor vândute. Ramâne, însa, o problemă majora. Deocamdata, singurul actor capabil sa asigure o distributie la nivel national e Posta Româna. Rostind acest nume, invoc tot ce înseamna scleroza, lentoare, incapacitate de a te ridica la solicitarile unei societati dinamice. Cat priveste preturile prohibitive, nu mai trebuie sa adaug nimic.


Confiscate de politicieni si de sinistre desanturi ale semanatorilor de furtuna, televiziunile centrale nu dau niciun semn ca o emisiune culturala de impact mai e posibila. Pe de alta parte, nici nu ne putem iluziona ca o simpla emisiune de televiziune ar putea fi îngerul salvator al cartilor publicate în România, si mai ales al scriitorilor români. Bine facuta, cu inteligenta, cu sarm, fara partinire si fara grobianismele ce intra în reteta obligatorie a oricarei emisiuni de televiziune de pe Dambovita, ea ar putea macar încetini - vorba lui Beigbeder - scaderea dramatica a interesului pentru carte a romanului."

Mihaies, Mircea. Vor disparea librariile?In: România literara, Nr.22 din 6 Iunie 2008

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Recomandarile din vacanta de Paste

Puzzle lemn magnetic Remorcherul 3 ani+ Melissa and Doug
Acest joc de de indemanare este pentru pasionatii de masini, necesita atentie sporita, rabdare si precizie. Jocul are un dicton foarte bun de incurajare a baieteilor, sa tracteze masinile cu probleme: Suna la remorcari! Puzzle-ul magnetic "Melissa and Dougdin" din lemn contine o piesa speciala cu magnet care "pescuieste" piesele din lemn de pe tabla de joc. Sunt adepta jucariilor confectionate din materiale rezistente. Lemnul este perfect pentru puzzle-uri pentru că imaginile nu se deteriorează la fel de uşor ca cele din plastic sau din carton.
Cateva beneficii ale jocului de puzzle în dezvoltarea copiilor:
    Puzzle-ul este un joc care pune accent pe comunicare, spun ce văd în imagini    Îmbunătăţeşte coordonarea mână-ochi a celor mici    Îmbunătăţeşte orientarea spaţială    Dezvoltă capacitatea copilului de a identifica mai bine dimensiunile    Dezvoltă capacitatea copilului de a identifica mai întâi…

Copiii vin la Muzeul Naţional al Literaturii Române

Sâmbătă, 17 iunie 2017, ora 11.00, la sediul din Strada Nicolae Crețulescu nr. 8, Muzeul Naţional al Literaturii Române (MNLR) vă așteaptă la o întâlnire interdisciplinară dedicată copiilor dumneavoastră. Alături de amfitrionul evenimentului, Vasile Ernu, vor fi invitate scriitoarea Adina Rosetti şi ilustratoarea Cristiana Radu, un „cuplu” artistic care a realizat două dintre cele mai premiate cărţi din ultima perioadă, volumele ”Domnișoara Poimâine și joaca de-a Timpul” şi ”De ce zboară vrăjitoarele pe cozi de mătură?”. AgențiadeCarte.ro este partener media al evenimentului.
Vara acestea MNLR va organiza mai multe evenimente dedicate copiilor, care au ca scop promovarea lecturii în rîndul celor mici. În cadrul acestor evenimente vor fi invitaţi scriitori şi ilustratori de carte pentru copii care îşi vor prezenta propriile lor creaţii.
Parteneri media: Radio România Cultural, Radio France Internationale, TV City, Observator cultural, Contemporanul, AgentiadeCarte, publicaț…

Lansarea volumului ”Povești din Țara Copiilor Fericiți”

Luni, 3 aprilie 2017, ora 17.30, la Librăria ”Mihai Eminescu” din București, la numai o zi după Ziua Internațională a cărții pentru copii și ziua lui H. Ch. Andersen, scriitorul Petre Crăciun vă invită la lansarea volumului ”Povești din Țara Copiilor Fericiți”. Volumul a apărut la editura Zorio și este ilustrat de Anca Smarandache. Invitat special: criticul Alex Ștefănescu. Alături de autor, vor mai participa Anca Smarandache și realizatorul emisiunii ”Bucuria poveștilor”, Adriana Ene.

Petre Crăciun este scriitor de literatură pentru copii, jurnalist, autor de filme documentare și realizator al mai multor emisiuni de televiziune. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România- Filiala Literatură pentru Copii și Tineret și director al portalului Literatură Copii .