Treceți la conținutul principal

Ziua Ion Creanga - Cercul literaturii

Data nasterii lui Creanga este una incerta, in Fragment de biografie este trecuta data de 1 martie 1837. O alta varianta o reprezinta data de 10 iunie 1839. Zoe Dumitrescu-Busulenga a fost cea care a precizat data corecta a nasterii lui Ion Creanga. Din 1855 pana în 1859, Creanga urmeaza cursurile seminarului, avandu-l profesor pe Titu Maiorescu, apoi revine în satul natal. Se însoara la Iasi, cu Ileana, fiica preotului Ioan Grigoriu de la biserica Patruzeci de sfinti din Iasi devenind diacon al acesteia. Acestia au un fiu, Constantin, iar dupa un timp vor divorta, copilul fiindu-i dat în îngrijire. Se retrage la Bojdeuca de la Ţicau. Revizor scolar, a publicat la indemnul lui Eminescu opera in revista Convorbiri literare. Tinca Vartic, a fost femeia care a avut grija dupa divort de Creanga. Ea a pastrat dupa moartea lui Creanga toate obiectele ce au apartinut acestuia, între care masa de lucru, ceasul, lampa, ochelarii, nisipernita, un medalion cu toti junimiştii, hartile întocmite de Creanga pentru manualele de geografie, toate aflate azi la Bojdeuca, dar manuscrisele le-a daruit lui Eduard Gruber. Dupa dispariţia lui Gruber, manuscrisele au ajuns la un bacan care îsi vindea produsele în hartiile pe care se asternusera Amintirile, Povestile si celelalte. Noroc ca un elev al lui Creanga, scriitor, de Emil Gîrleanu, s-a întamplat sa fie într-o zi clientul acestui bacan inocent si probabil fericit care i-a împachetat maslinele într-o fila cu scrisul inconfundabil al marelui Povestitor. Era chiar manuscrisul original al Amintirilor. Si astfel s-a mai putut salva ce mai ramasese dupa ce bacanul vanduse multe masline si branza în manuscrisul lui Creanga.
Într-o vizită prin Iasi, era în 1987, la 150 de ani de la nasterea lui Creangă, am condus-o la Bojdeuca din Ticău. O văd si acum, emotionată ca un copileste (este vorba de doamna Zoe Dumitrescu-Busulenga), sprijinindu-se si mîngaind tocul usii de la bucătărie, neîndrăznind parcă să păsescă pe lutul din vis stropit cu apă proaspătă de la izvor, ca o fetită sensibilă, neputandu-si opri vorbele care arătau admiratia si trăirea intense. Uite, dragul de el, cum trăia, bunul si minunatul Creangă! Si mă asculta si pe mine ce-i povesteam din identificarea mea cu humulesteanul genial. Îi vorbeam acum despre portretul pictat în 1887 al Tincăi Vartic, din bucătăria Bojdeucii, de V. Musnetanu, un pictor-iconar, prieten al povestitorului, si arătam că „perechea” acestuia, portretul făcut lui Creangă, în 1889, se află la Biblioteca Academiei, unde fusese donat în 1912, de către M. Lupescu, fost elev normalist al povestitorului, după ce-l cumpărase de la Tinca Vartic, într-o vizită pe care o făcuse în Ticău… „Serios, domn’ Parascan, se află la Biblioteca Academiei?” Da, asa cel putin stiu din bibliografia consultată. „Ei, află că acest portret unic se află în birou la mine. E biroul în care a stat si G. Călinescu. Marelui critic plăcîndu-i portretul l-a păstrat în biroul de la Academie. Eu am «mostenit» biroul maestrului cu tot cu acest portret. Cum spuneam, se află la mine în birou”. Bineînteles că a venit întrebarea si rugămintea mea, dacă nu s-ar putea să mă ajute să aducem înapoi, la locul de unde a plecat în urmă cu atîtia ani, acest portret unicat. Cum să nu fiu emotionat si-n această clipă cînd scriu, de vreme ce a fost de acord din clipa aceea să încercăm un transfer. Astfel, am mers mai apoi la Bucuresti, si, destul de greu, cu o sumedenie de acte si de la Ministerul Învătămîntului si de la Ministerul Culturii, semnate la mai multe departamente, si economice, si contabilicesti, si de administratie, preponderent fiind acordul Doamnei Busulenga, am reusit să aduc înapoi, la Bojdeucă, unde se află si-n acest moment, acest portret unic al lui Ion Creangă.
PARASCAN, Constantin. Cum i-am cunsocut. In : Convorbiri Literare , nr. 4, martie 2004 .

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

O primavara frumoasa!

Dragi prieteni,

Va doresc o primavara insorita, cu multe carti care sa va inspire viata!:)

@Gingasia

KILIPIRIM, 15-19 martie 2017

Miercurea viitoare, pe 15 martie, la etajul 2 al Unirea Shopping Center, Aripa Călăraşi, debutează o nouă ediție a târgului de carte Kilipirim. Toți cei interesați să achiziționeze cărți la prețuri speciale din oferta celor mai importante edituri autohtone au la dispoziție 5 zile în care pot vizita spațiul expozițional: 15-19 martie, zilnic între orele 10.00 și 22.00, accesul fiind gratuit. La targ, iubitorii de lectura vor gasi carti la 1 leu si discounturi substantiale, care ajung si pana la 80%, la standul fiecarei edituri.

„Din 2005 încoace, cum sosește primăvara, iubitorii de lectură din capitală și-au făcut un obicei din a aștepta o nouă ediție a Kilipirim. Ne bucurăm că putem face ca această tradiție să continue și în acest an!

Kilipirim-ul a fost o idee nouă, ce promovează vânzarea de carte direct de la editură, în special titluri aflate la «a doua tinerețe», dar si titluri noi, toate cu discount. Le mulțumim expozanților, care au pregătit, încă o dată, reduc…

Lansarea volumului ”Povești din Țara Copiilor Fericiți”

Luni, 3 aprilie 2017, ora 17.30, la Librăria ”Mihai Eminescu” din București, la numai o zi după Ziua Internațională a cărții pentru copii și ziua lui H. Ch. Andersen, scriitorul Petre Crăciun vă invită la lansarea volumului ”Povești din Țara Copiilor Fericiți”. Volumul a apărut la editura Zorio și este ilustrat de Anca Smarandache. Invitat special: criticul Alex Ștefănescu. Alături de autor, vor mai participa Anca Smarandache și realizatorul emisiunii ”Bucuria poveștilor”, Adriana Ene.

Petre Crăciun este scriitor de literatură pentru copii, jurnalist, autor de filme documentare și realizator al mai multor emisiuni de televiziune. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România- Filiala Literatură pentru Copii și Tineret și director al portalului Literatură Copii .