Ziua Octavian Paler - Cercul literaturii

"Dragostea m-a salvat, insa, de pericolul de a face ca viata mea sa semene dumincilor pustii in care nu stiam cum sa-mi umplu timpul.” - Autoportret intr-o oglinda sparta

Cu drag imi place sa vorbesc despre Octavian Paler. Ca sa-l intelegi pe Octavian Paler trebuie intai sa treci prin infern ca sa apreciezi fericirea apropiata, sa simti ca traiesti, sa te scuturi de ploaia lacrimilor, asteptand soarele...

Scriitorul s-a nascuta la Lisa in 2 iulie 1926. Dupa ce a terminat scoala primara în satul natal este admis bursier la Colegiul „Spiru Haret“ din Bucuresti, apoi urmeaza cursurile Facultatii de Litere si Filosofie si, simultan, pe cele ale Facultatii de Drept. Pasiunea sa pentru televiziune persista de pe vremea Comitetului de Radiodifuziune si Televiziune, cand a fost presedinte al Consiliului Ziaristilor. In perioada 1970-1983 este redactor-sef al cotidianului „România libera“. Este persecutat de Securitate si se interzic multe din scrierile sale. Dupa 1989 fondeaza, împreuna cu Ana Blandiana si Gabriel Liiceanu, Grupul de Dialog Social. Scrie in „România libera“, „Cotidianul“ si „Ziua“, membru al Uniunii Scriitorilor. O. Paler a debutat în 1958, cu versuri „Umbra cuvintelor“, apoi „Drumuri prin memorie“ (I, 1972, II, 1974), critica de arta „Un muzeu în labirint“, „Mitologii subiective“ (1975), „Viata ca o corida“, „Don Quijote în Est“, „Rugati-va sa nu va creasca aripi“, „Eul detestabil“, „Vremea întrebarilor“, „Polemici cordiale“, „Autoportret într-o oglinda sparta“, "Scrisori imaginare", 2007, "Calomnii mitologice. Fărâme din conferinţe nerostite", 2008.

Din opera sa:

"Pana la batranete, nu prea avem timp sa ne intrebam care e sensul vietii. Suntem ocupati sa traim. La batranete, avem timp (chiar prea mult!) s-o facem, dar atunci ne izbim de o descoperire penibila: viata are un sens doar daca nu-l cauti! (...).....Poate ca la batranete devenim, fara voie, reactionari. Eu nu mai fac deloc un secret din faptul ca nu mai inteleg prea bine lumea in care traiesc, ca ma simt depasit. Umblu pe strada cu sentimentul ca traiesc abuziv, dincolo de ceea ce mi-a fost destinat. Si, uneori, ma bate gandul ca au dreptate tinerii pe care ii deranjam cu melancoliile noastre. Ma sacaie chiar si pe mine tendinta de a face din melancolii un obiect de studiu, desi am impresia ca singura forma de a fi vanitos de care mai dispun in prezent e aceea de a-mi plange de mila. Judec ca un reactionar deoarece sunt prea atras de gandul ca persoanele care calatoresc cu avionul nu sunt superioare in plan uman persoanelor care calatoreau cu trasura. Apoi, nu remarc nici eu un "progres" intre omul care se uita la ceas cand ii era foame, ca sa vada ce ora era, si omul care se uita la ceas ca sa vada daca ii e foame.Problema nu se pune in termeni geografici (Est-Vest), ci in termeni mai putin precisi, cum sunt "civilizatia" si "cultura". Pe vremea cand Noica zicea ca Occidentul a ales untul, in timp ce Estul a ales cultura, inclinam sa-i dau dreptate. Azi, inteleg ca atunci ne lipsea untul, de aceea alegeam cultura. Dupa '89, cand accesul la unt a devenit posibil, au disparut cozile din fata librariilor, salile bibliotecilor s-au cam golit, revistele de cultura au devenit aproape confidentiale, iar cei care merg la concerte au ajuns sa se cunoasca intre ei. Unde e faimoasa sete de cultura din Est?

Ti-as spune ceva,
despre noi,
despre zapada de-afara,
despre dragostea mea.
Ti-as spune ceva,
orice,
numai sa nu creasca iarba tacerii intre noi.
Ti-as spune ceva,
ce-ai stiut,
sau ce stiu,
dar a-nceput sa creasca iarba tacerii intre noi
si s-au ratacit sunetele din cuvantul tarziu.



Poeme - Octavian Paler