Treceți la conținutul principal

Accademia di Romania din Roma - Serata de traduceri si noutati editoriale aflate sub semnul poeziei

Regardez, mon cher...!

Miercuri, 5 noiembrie 2008, orele 18,00 Accademia di Romania din Roma va gazdui o bogata serata de traduceri si noutati editoriale aflate sub semnul poeziei. Oaspeti ai acestui eveniment vor fi dl. Geo Vasile, italianist, critic literar si traducator cunoscut impreuna cu reprezentanti ai editurii Fermenti din Roma, editura care in acest an a publicat trei volume de traduceri semnate de Geo Vasile si care vor fi prezentate cu aceasta ocazie.
Doua dintre aceste volume sunt dedicate publicului italian - Iperione. Poesie scelte de Mihai Eminescu si Piombo. Versi de George Bacovia, in timp ce al treilea este o antologie bilingva de poezii scrise de Marino Piazzolla (poet, pictor, filosof si critic italian), volumul se intitulandu-se Marino Piazzolla - I fiori del dolore. Florile durerii.Vor interveni in cadrul acestei initiative Velio Carattoni, Presedine al Fundatiei Marino Piazzolla, Geo Vasile (Tema durerii universale la cei trei poeti: Piazzolla, Eminescu si Bacovia), Donato di Stasi (Marino Piazzolla, genealogia dell'uomo contemporaneo/ Marino Piazzolla, genealogia omului contemporan) si Antonella Calzolari (Lettere della sposa demente e il Pianeto nero di Marino Piazzolla / Scrisorile miresei nebune si Planeta neagra de Marino Piazzolla).Pentru a rotunji acest eveniment dedicat in intregime poeziei si frumusetilor ei inepuizabile, tinerii Manuela Cerri si Paolo Gioia vor citi fragmente din operele celor trei poeti cu acompaniamentul muzical al Annei Cara.

Sursa:www.rgnpress.ro

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Recomandarile din vacanta de Paste

Puzzle lemn magnetic Remorcherul 3 ani+ Melissa and Doug
Acest joc de de indemanare este pentru pasionatii de masini, necesita atentie sporita, rabdare si precizie. Jocul are un dicton foarte bun de incurajare a baieteilor, sa tracteze masinile cu probleme: Suna la remorcari! Puzzle-ul magnetic "Melissa and Dougdin" din lemn contine o piesa speciala cu magnet care "pescuieste" piesele din lemn de pe tabla de joc. Sunt adepta jucariilor confectionate din materiale rezistente. Lemnul este perfect pentru puzzle-uri pentru că imaginile nu se deteriorează la fel de uşor ca cele din plastic sau din carton.
Cateva beneficii ale jocului de puzzle în dezvoltarea copiilor:
    Puzzle-ul este un joc care pune accent pe comunicare, spun ce văd în imagini    Îmbunătăţeşte coordonarea mână-ochi a celor mici    Îmbunătăţeşte orientarea spaţială    Dezvoltă capacitatea copilului de a identifica mai bine dimensiunile    Dezvoltă capacitatea copilului de a identifica mai întâi…

Copiii vin la Muzeul Naţional al Literaturii Române

Sâmbătă, 17 iunie 2017, ora 11.00, la sediul din Strada Nicolae Crețulescu nr. 8, Muzeul Naţional al Literaturii Române (MNLR) vă așteaptă la o întâlnire interdisciplinară dedicată copiilor dumneavoastră. Alături de amfitrionul evenimentului, Vasile Ernu, vor fi invitate scriitoarea Adina Rosetti şi ilustratoarea Cristiana Radu, un „cuplu” artistic care a realizat două dintre cele mai premiate cărţi din ultima perioadă, volumele ”Domnișoara Poimâine și joaca de-a Timpul” şi ”De ce zboară vrăjitoarele pe cozi de mătură?”. AgențiadeCarte.ro este partener media al evenimentului.
Vara acestea MNLR va organiza mai multe evenimente dedicate copiilor, care au ca scop promovarea lecturii în rîndul celor mici. În cadrul acestor evenimente vor fi invitaţi scriitori şi ilustratori de carte pentru copii care îşi vor prezenta propriile lor creaţii.
Parteneri media: Radio România Cultural, Radio France Internationale, TV City, Observator cultural, Contemporanul, AgentiadeCarte, publicaț…

Lansarea volumului ”Povești din Țara Copiilor Fericiți”

Luni, 3 aprilie 2017, ora 17.30, la Librăria ”Mihai Eminescu” din București, la numai o zi după Ziua Internațională a cărții pentru copii și ziua lui H. Ch. Andersen, scriitorul Petre Crăciun vă invită la lansarea volumului ”Povești din Țara Copiilor Fericiți”. Volumul a apărut la editura Zorio și este ilustrat de Anca Smarandache. Invitat special: criticul Alex Ștefănescu. Alături de autor, vor mai participa Anca Smarandache și realizatorul emisiunii ”Bucuria poveștilor”, Adriana Ene.

Petre Crăciun este scriitor de literatură pentru copii, jurnalist, autor de filme documentare și realizator al mai multor emisiuni de televiziune. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România- Filiala Literatură pentru Copii și Tineret și director al portalului Literatură Copii .