Treceți la conținutul principal

Martisor - Doar ingerii pot canta, eu doar ii imit !

Cat mi-as dori sa fiu un vestitor al primaverii, un ghiocel al sperantei si bucuriei pentru toti cei care ma privesc, care ma asteapta doisprezece luni ca sa apar, dar din pacate pentru mine si din fericire pentru umanitate nu sunt si tristetea ma cuprinde cateodata pentru asta, dar sunt fericita ca aceasta misiune a cazut pe maini bune si ulterior tristetea-mi va fi umbrita de revenirea la viata a tuturor celor naturale si nenaturale, a sperantei si a continuarii luptei, a renasterii din ce in ce mai actuala, a primaverii..
Mi-a ajuns la urechi realitatea ca unele fiinte pot reveni la viata dupa trei ani de hibernare sora cu moartea doar cu ajutorul unei picaturi visatoare de roua, iar alte fiinte si mai nastrusnice ca precedentele pot supravietui si chiar calatori in spatiul cosmic! Ele sunt exemplul ideal al vietii perpetue si al renasterii, de aceea ma intreb ca un copil pierdut intre galaxii :

- Oare nu putem si noi, fiintele umane, face asta? In fond avem aceeasi mostenire genetica si suntem creati din acelasi praf cosmic ca toata materia care ne inconjoara si tot viul! Culmea este ca o facem deja, o facem printr-un anotimp care produce fericire pura, o facem prin glasurile simfonice ale primaverii !

Este o perioada a dezmortirii gandurilor si fibrelor musculare, a dresului mintilor si a vocii interioare, a revenirii curajului si optimismului,a sanatatii si a miscarii, a florilor si a zambetelor, a campiilor si a copacilor infloriti in alb si roz si cine mai stie in ce nuanta, a bucuriilor sincere si fara oprelisti! Este adevaratul inceput de an, caci acum incepe viata, iar acest ciclu ce a inceput inainte sa ne nastem si va continua mult dupa adormirea pamantului reprezinta noul si vechiul laolalta inlantuiti intr-o poezie de un liric exuberant!
Si cum noi, oamenii, avem o primavara asa are si muzica si literatura si stiinta si arta si toate domeniile sufletesti pline de o melodie proprie si un algoritm indescifribil. Acest anotimp este ca raza calda a soarelui dupa furtuna cenusie si rece ca gheata, este apa sfanta pentru desertul magnific de nemilos, este nuvela plina de talent pentru flamandul de cultura si literatura hranindu-si sufletul, este aghiazma pentru omul insetat de cuvantul Domnului, este vocea care da startul renasterii vietii, este caldura binecuvantata a focului pentru potecarul prins de noapte pe munte, este rugaciunea atotputernica pentru cel avid de credinta, este clipa unica cand toti putem fii fericiti la unison !
Poate ca ghioceii cei puternici sunt vestitorii curati ai primaverii, dar sa nu uitam ca iubirea este vestitoarea primaverii noastre sufletesti si ca atunci cand o daruim sau o simtim renastem spre zenit de fiecare data. Asemanarile dintre om si natura sunt izbitoare si pline de intelepciuni primordiale, iar de le-om urma primavara are sa ne multumeasca si noi vom fi recunoscatori ca ne-am nascut pe o planeta cu primavara.
Multumim, anotimp al renasterii, tu canta mai departe, iar noi vom incerca sa te imitam intotdeauna!
La multi ani, draga prietena!!
Autor celebru

Comentarii

valy a spus…
Va doresc o primavara binecuvantata!

De martisor, cu toata dragostea Valy!

Postări populare de pe acest blog

O primavara frumoasa!

Dragi prieteni,

Va doresc o primavara insorita, cu multe carti care sa va inspire viata!:)

@Gingasia

KILIPIRIM, 15-19 martie 2017

Miercurea viitoare, pe 15 martie, la etajul 2 al Unirea Shopping Center, Aripa Călăraşi, debutează o nouă ediție a târgului de carte Kilipirim. Toți cei interesați să achiziționeze cărți la prețuri speciale din oferta celor mai importante edituri autohtone au la dispoziție 5 zile în care pot vizita spațiul expozițional: 15-19 martie, zilnic între orele 10.00 și 22.00, accesul fiind gratuit. La targ, iubitorii de lectura vor gasi carti la 1 leu si discounturi substantiale, care ajung si pana la 80%, la standul fiecarei edituri.

„Din 2005 încoace, cum sosește primăvara, iubitorii de lectură din capitală și-au făcut un obicei din a aștepta o nouă ediție a Kilipirim. Ne bucurăm că putem face ca această tradiție să continue și în acest an!

Kilipirim-ul a fost o idee nouă, ce promovează vânzarea de carte direct de la editură, în special titluri aflate la «a doua tinerețe», dar si titluri noi, toate cu discount. Le mulțumim expozanților, care au pregătit, încă o dată, reduc…

Lansarea volumului ”Povești din Țara Copiilor Fericiți”

Luni, 3 aprilie 2017, ora 17.30, la Librăria ”Mihai Eminescu” din București, la numai o zi după Ziua Internațională a cărții pentru copii și ziua lui H. Ch. Andersen, scriitorul Petre Crăciun vă invită la lansarea volumului ”Povești din Țara Copiilor Fericiți”. Volumul a apărut la editura Zorio și este ilustrat de Anca Smarandache. Invitat special: criticul Alex Ștefănescu. Alături de autor, vor mai participa Anca Smarandache și realizatorul emisiunii ”Bucuria poveștilor”, Adriana Ene.

Petre Crăciun este scriitor de literatură pentru copii, jurnalist, autor de filme documentare și realizator al mai multor emisiuni de televiziune. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România- Filiala Literatură pentru Copii și Tineret și director al portalului Literatură Copii .