Treceți la conținutul principal

Biserica din pustiu


Unde exista credinta, exista si vointa!

Ca să boteze, să cunune sau să-şi îngroape morţii, locuitorii din Valea Presnei merg şase kilometri pe jos, pe arşiţă sau viscol, până la biserica din câmp.

Într-o lume bântuită de demoni care tulbură minţile oamenilor, de numere fatidice (666), de cipuri şi manifestaţii anticip, la sate, templele Domnului-bisericile- se năruiesc încet. Nevolnicia şi neputinţa enoriaşilor, vârsta înaintată a acestora, toate fac ca uitarea să mănânce pe dinăuntru ceea ce vânturile şi ploile erodează pe dinafară. Sufletele care intră să se închine la icoane sunt din ce în ce mai puţine, slujbele din ce în ce mai rare. Asta se întâmplă şi cu bisericile vechi de la Valea Presnei, comuna Gurbăneşti, judeţul Călăraşi.


Satul îmbătrânit
De regulă, bisericile sunt cele care generează aşa-zisa vatră a satului. În preajma acestora, oamenii îşi ridică locuinţe înconjurându-le şi ocrotindu-le cu credinţă şi rugăciuni. Ele sunt centrul spaţialităţii, dar şi al spiritualităţii unei comunităţi. Sunt însă şi biserici al căror destin le abate de la regulă. Când vii dinspre Gurbăneşti, îndată ce ocoleşti o pădurice de salcâm, în depărtare, în mijlocul izlazului, se iţeşte o mogâldeaţă. Abia când te apropii constaţi că e o biserică. Şi nu una aşa, ridicată în pripă, ci una solidă, făcută gospodăreşte de meşteri adevăraţi. Numai că, în jurul ei urlă pustiul. În zare, abia de se zăresc sclipind în soare acoperişurile unor case. Acolo e Valea Presnei.

Enoriaşii din Valea Presnei nu vor renunţa la biserica din pustiu
Ca să ajungă să asculte Sfânta Evanghelie, sătenii ar trebui să mănânce o pâine pe drum. Cum satul este îmbătrânit (cu o medie de vârstă de 60 de ani) şi copiii plecaţi la oraş, e lesne de înţeles că drumul spre biserică nu se mai face întru slava şi închinăciunea Domnului, ci pe criterii ce punctează strict existenţa individuală terestră: botezul, nunta şi moartea. Doar atunci oamenii se încolonează spre vechiul lăcaş.

Biserica veche
Ctitorită de un boier acum un secol, iniţial biserica a aparţinut fostului sat Ciofliceni. Dorinţa lui Ceauşescu de a face canalul Dunăre-Bucureşti a ras satul din temelii, lucru ce s-a întâmplat şi cu multe alte localităţi care au rămas fără locaş de cult în urma „ctitoriilor măreţe“. Unde altădată se întindea localitatea, acum, e apă. Sfântul lăcaş a rămas izolat, pe o ridicătură, în plin câmp. Arar, turme de oi pasc iarba grasă din jurul lui.În afară de ziua de duminică şi de Sfintele mari Sărbători, când preotul oficiază aici, în compania a doar patru-cinci băbuţe, ciorile şi oile sunt singurii vizitatori constanţi. Înconjurată de un gard din plasă de sârmă, biserica este singura care marchează pustiul verde al nesfârşitei câmpii. Mai mereu porţile sunt încuiate, iar uşa de la intrare e prinsă cu un lacăt ruginit. Înăuntru, lumina soarelui se strecoară firav prin cele patru ferestre mici, încălzind pe alocuri cimentul rece. Sfinţii răstigniţi pe ziduri se sufocă sub straturi jilave de mucegai. Au orbit de mult de atâta lipsă de lumină şi au amuţit de atâta lipsă de viaţă. Nimeni nu-i mai slăveşte. Când îi vezi, doar umbre pe pereţi, ai strângerea de inimă ca în versul lui Blaga: „Suflet, închide-ţi pleoapele!”

Cimitirul fără morţi
Peste fosta localitate Ciofliceni s-au întins apele ori s-a tras cu plugul. Oamenii locului spun că acolo unde a mai rămas o moviliţă de pământ era vechea vatră a satului. În jurul ei, înconjurată pe o parte de ape, pământul a fost arat proaspăt. Cândva sub el erau uliţe, case, vieţi, amintiri. Acum e numai ţărână din ţărână. Paralel cu biserica, la 100 de metri de ea, este şi fostul cimitir. Morţii nu se mai cunosc între ei, căci crucile sunt ori pe trei sferturi îngropate în pământ, ori rupte şi aruncate de-a valma, ori sprijinite de buturugi. Roase de vreme, ici-colo, abia mai poţi citi anii de îngropăciune (pe una 1889, pe alta 1893 ... ) sau numele răposatului (Niculae, Dobre Ioana, etc). Sunt din piatră albă şi mici de 40-50 de centimetri. Nimeni n-a putut să explice înălţimea lor liliputană, în timp ce crucile din alte cimitire au cel puţin 1,5 metri. De zeci de ani o lumânare nu s-a mai aprins la ele.

Sfinţi sub ape
Nea Gheorghe Păduraru ştie cel mai bine istoricul bisericii. La cei 75 de ani, sub lumina blândă a primăverii, lega la vie. În curte, ţaţa Petra (77 de ani), soţia acestuia, spăla rufe într-o albie. Gospodar cu ştaif, nea Gheorghe scoate un pahar cu vin rubiniu, să meargă povestitul: „Biserica veche a fost contruită de boierul Iulică Mănescu, în anul 1911. În fapt, aceasta a aparţinut satului Ciofliceni, acum ras din temelii. Oamenii s-au risipit care încotro când comuniştii au vrut să facă acel canal. Şi-au dărâmat casele, şi-au luat acareturile şi s-au mutat în alte sate. Acu’ vin la ea numai cei din Valea Presnei. Şi cei din Gurbăneşti au păţit la fel. Biserica din Valea Presnei este uitată de vreme, acolo unde a fost satul strămutat în urma lucrărilor la canalul Dunăre-Bucureşti. Au băgat deţinuţii, au dezvelit-o, au pus-o la pământ şi au făcut alta sus pe deal. La fel s-a întâmplat, prin 1985, şi cu satul Codreni. Biserica de acolo nu se mai vede, că este sub ape. Numai când e secetă şi mai scade iazul, se observă turla la jumătate. Un nepot de-al meu, care a făcut ceva cheag pe la Bucureşti, a construit alta nouă aici în sat. Numai zugrăvitul l-a costat cam 10.000 de euro”, zâmbeşte nea Gheorghe.

Noul lăcaş
La intrarea în sat s-a ridicat o biserică nouă din lemn. Construcţia nu e mare, dar la câţi locuitori mai are acum satul e numai bună. Biserica de lemn va fi sfinţită după Sărbătorile de PaşteAre fântână în curte, iar treptele de la intrare sunt din marmură albă. În jurul ei încă mai robotesc câţiva muncitori, căci în prima duminică după Paşte va fi sfinţită şi va purta hramul Sfântului Ierarh Nicolae. În apropiere, preotul Emil Cotu îşi ridică o casă parohială: „Nici pe cea veche n-o s-o lăsăm în paragină. O să încercăm să o conservăm şi să rămână funcţională. Dacă va fi nevoie voi ţine slujbe şi colo, şi colo. La cea veche nu mai ţineam slujbe decât duminica şi la marile sărbători. Nu veneau mai mult de patru-cinci oameni. După ce se va sfinţi biserica nouă, cu siguranţă aproape tot satul va participa constant la toate slujbele ce se vor ţine în Sfânta Biserică. Oricum, anul ăsta va fi ultimul Paşte ţinut în biserica veche”.

Amintirile bătrânilor, îngropate
Ţaţa Natalia Văleanu (63 de ani) se ducea pe uliţă la nişte neamuri. Era bucuroasă că s-a făcut biserică nouă în sat, că îi lua drumul din picioare. „Eu n-am fost botezată în cea veche, că sunt din Coţofanca. Da’ veneam la cea din Ciofliceni, că pe vremea aia era drum, nu ape ca acuma. Am muncit ani de zile la Ciofliceni,la zarzavaturi. Pe vremea aceea, cam 100 de familii scoteau bani buni din grădinărit. De sărbători tot satul venea la biserică, fiindcă era cea mai frumoasă şi mai mare din zonă. Dar acu’ o să mă duc la asta nouă, că e mai aproape”. Elena Niţă s-a cununat în biserica veche, iar acum a rămas cu amintirea eiŢaţa Niţă Elena (73 de ani) tocmai venea cu două târne (coşuri) cu mâncare şi băutură la popa Cotu, să pună masa la oamenii care ridicau casa parohială: „Sunt din Valea Argovei, dar sunt căsătorită aici de 50 de ani. În biserica aia veche am fost mireasă, iar pe cei doi copii pe care îi am, acolo i-am botezat. O să mă mai duc şi acolo, dacă s-or mai ţine slujbe, da’ e departe, maică! Şi dacă-ţi mai vin acasă şi copiii de pe la Bucureşti, când să te mai duci, când să le mai faci mâncare, când să-i pregăteşti? Acu’ mă duc la părintele să duc mâncare la muncitori. E de dulce, dar au zis că mănâncă, chiar dacă suntem în post, că muncitorii sunt flămânzi. E bine cu asta nouă, că până la ailaltă îmi scoteam sufletul, maică!”. Zilele astea, biserica veche îşi trage răsuflarea. Va fi ultima dată când se vor ciocni ouă şi se va lua lumină. Chipuri de sfinţi vor păli aici, ca să renască dincolo. Însă, indiferent de strămutare, credinţa oamenilor va rămâne statornică până în veacul vecilor.


Un articol de Paul Rogojinaru , Adevarul 5 aprilie 2009

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Recomandarile din vacanta de Paste

Puzzle lemn magnetic Remorcherul 3 ani+ Melissa and Doug
Acest joc de de indemanare este pentru pasionatii de masini, necesita atentie sporita, rabdare si precizie. Jocul are un dicton foarte bun de incurajare a baieteilor, sa tracteze masinile cu probleme: Suna la remorcari! Puzzle-ul magnetic "Melissa and Dougdin" din lemn contine o piesa speciala cu magnet care "pescuieste" piesele din lemn de pe tabla de joc. Sunt adepta jucariilor confectionate din materiale rezistente. Lemnul este perfect pentru puzzle-uri pentru că imaginile nu se deteriorează la fel de uşor ca cele din plastic sau din carton.
Cateva beneficii ale jocului de puzzle în dezvoltarea copiilor:
    Puzzle-ul este un joc care pune accent pe comunicare, spun ce văd în imagini    Îmbunătăţeşte coordonarea mână-ochi a celor mici    Îmbunătăţeşte orientarea spaţială    Dezvoltă capacitatea copilului de a identifica mai bine dimensiunile    Dezvoltă capacitatea copilului de a identifica mai întâi…

Copiii vin la Muzeul Naţional al Literaturii Române

Sâmbătă, 17 iunie 2017, ora 11.00, la sediul din Strada Nicolae Crețulescu nr. 8, Muzeul Naţional al Literaturii Române (MNLR) vă așteaptă la o întâlnire interdisciplinară dedicată copiilor dumneavoastră. Alături de amfitrionul evenimentului, Vasile Ernu, vor fi invitate scriitoarea Adina Rosetti şi ilustratoarea Cristiana Radu, un „cuplu” artistic care a realizat două dintre cele mai premiate cărţi din ultima perioadă, volumele ”Domnișoara Poimâine și joaca de-a Timpul” şi ”De ce zboară vrăjitoarele pe cozi de mătură?”. AgențiadeCarte.ro este partener media al evenimentului.
Vara acestea MNLR va organiza mai multe evenimente dedicate copiilor, care au ca scop promovarea lecturii în rîndul celor mici. În cadrul acestor evenimente vor fi invitaţi scriitori şi ilustratori de carte pentru copii care îşi vor prezenta propriile lor creaţii.
Parteneri media: Radio România Cultural, Radio France Internationale, TV City, Observator cultural, Contemporanul, AgentiadeCarte, publicaț…

Lansarea volumului ”Povești din Țara Copiilor Fericiți”

Luni, 3 aprilie 2017, ora 17.30, la Librăria ”Mihai Eminescu” din București, la numai o zi după Ziua Internațională a cărții pentru copii și ziua lui H. Ch. Andersen, scriitorul Petre Crăciun vă invită la lansarea volumului ”Povești din Țara Copiilor Fericiți”. Volumul a apărut la editura Zorio și este ilustrat de Anca Smarandache. Invitat special: criticul Alex Ștefănescu. Alături de autor, vor mai participa Anca Smarandache și realizatorul emisiunii ”Bucuria poveștilor”, Adriana Ene.

Petre Crăciun este scriitor de literatură pentru copii, jurnalist, autor de filme documentare și realizator al mai multor emisiuni de televiziune. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România- Filiala Literatură pentru Copii și Tineret și director al portalului Literatură Copii .