Treceți la conținutul principal

Primul târg handmade pentru copii la Carturesti


Ce-i cu „handmade-ul”?
Fenomenul târgurilor handmade a luat amploare şi din ce în ce mai multă lume dă haina cu etichetă pe cea de designer, ediţie limitată sau chiar unicat, croşetată sau cusută cu drag de un artist. Copiii sunt un public special, pretenţios ce-i drept, dar care merita tot efortul lucrului bine facut. Aşa a apărut ideea organizării primului târg handmade pentru copii Kihi-Kiha & Co. Iniţiativa aparţine Cărtureşti şi designerilor de la Kihi-Kiha, şi a reuşit să strângă o bună parte din comunitatea handmade. Prima ediţie a târgului se va desfăşura pe 25 aprilie, între orele 11-20, în sub_cărtureşti, librăria de pe bulevardul Magheru.

Cărtureştiul devine loc de joacă
Evenimentul va reuni 23 de artizani care vor expune spre vânzare produse variate, de la jucării isteţe şi hăinuţe unicat până la mobilier pictat şi accesorii preţioase.
Sâmbată se vor întâmpla de asemenea o serie de activităţi antrenante şi hazlii chiar şi pentru mămici şi tătici. Dimineaţa va începe cu poveşti şi basme citite de îndrăgita actriţă Alexandrina Halic. Apoi toata lumea va fi invitată la ateliere, unde copiii vor putea să înveţe cum să coasă şi să picteze, să împăturească hârtia frumos, în formă de cine-ştie-ce, iar părinţii vor afla de la un psiholog cât de multe spune un desen despre copilul lor.
Muzicieni invitaţi vor improviza şi vor cânta pentru prima oara în faţa publicului toate cântecelele de leagăn pe care le ştiau până acum numai micuţii lor, într-un experiment muzical inedit. Iar Teatrul Libelula le va prezenta copiilor povestea unui bunic magician în spectacolul „Aventuri în podul bunicului”. Şi pentru ca ziua să fie de neuitat, fotografii de la HeartMates Studio vor realiza fotografii artistice într-un decor retro.

Până sâmbătă, 25 aprilie, daţi o fugă pe http://www.kihi-kiha-and-co.ro/ ca să vă înscrieţi puştii la workshopuri şi să vedeţi o parte din produsele care vor fi expuse la târg.

SURSA: blog.carturesti.ro

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Recomandarile din vacanta de Paste

Puzzle lemn magnetic Remorcherul 3 ani+ Melissa and Doug
Acest joc de de indemanare este pentru pasionatii de masini, necesita atentie sporita, rabdare si precizie. Jocul are un dicton foarte bun de incurajare a baieteilor, sa tracteze masinile cu probleme: Suna la remorcari! Puzzle-ul magnetic "Melissa and Dougdin" din lemn contine o piesa speciala cu magnet care "pescuieste" piesele din lemn de pe tabla de joc. Sunt adepta jucariilor confectionate din materiale rezistente. Lemnul este perfect pentru puzzle-uri pentru că imaginile nu se deteriorează la fel de uşor ca cele din plastic sau din carton.
Cateva beneficii ale jocului de puzzle în dezvoltarea copiilor:
    Puzzle-ul este un joc care pune accent pe comunicare, spun ce văd în imagini    Îmbunătăţeşte coordonarea mână-ochi a celor mici    Îmbunătăţeşte orientarea spaţială    Dezvoltă capacitatea copilului de a identifica mai bine dimensiunile    Dezvoltă capacitatea copilului de a identifica mai întâi…

Copiii vin la Muzeul Naţional al Literaturii Române

Sâmbătă, 17 iunie 2017, ora 11.00, la sediul din Strada Nicolae Crețulescu nr. 8, Muzeul Naţional al Literaturii Române (MNLR) vă așteaptă la o întâlnire interdisciplinară dedicată copiilor dumneavoastră. Alături de amfitrionul evenimentului, Vasile Ernu, vor fi invitate scriitoarea Adina Rosetti şi ilustratoarea Cristiana Radu, un „cuplu” artistic care a realizat două dintre cele mai premiate cărţi din ultima perioadă, volumele ”Domnișoara Poimâine și joaca de-a Timpul” şi ”De ce zboară vrăjitoarele pe cozi de mătură?”. AgențiadeCarte.ro este partener media al evenimentului.
Vara acestea MNLR va organiza mai multe evenimente dedicate copiilor, care au ca scop promovarea lecturii în rîndul celor mici. În cadrul acestor evenimente vor fi invitaţi scriitori şi ilustratori de carte pentru copii care îşi vor prezenta propriile lor creaţii.
Parteneri media: Radio România Cultural, Radio France Internationale, TV City, Observator cultural, Contemporanul, AgentiadeCarte, publicaț…

Lansarea volumului ”Povești din Țara Copiilor Fericiți”

Luni, 3 aprilie 2017, ora 17.30, la Librăria ”Mihai Eminescu” din București, la numai o zi după Ziua Internațională a cărții pentru copii și ziua lui H. Ch. Andersen, scriitorul Petre Crăciun vă invită la lansarea volumului ”Povești din Țara Copiilor Fericiți”. Volumul a apărut la editura Zorio și este ilustrat de Anca Smarandache. Invitat special: criticul Alex Ștefănescu. Alături de autor, vor mai participa Anca Smarandache și realizatorul emisiunii ”Bucuria poveștilor”, Adriana Ene.

Petre Crăciun este scriitor de literatură pentru copii, jurnalist, autor de filme documentare și realizator al mai multor emisiuni de televiziune. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România- Filiala Literatură pentru Copii și Tineret și director al portalului Literatură Copii .