Poezie pe pâine cu o leapşă literară

Am constatat cu placere ca inca se mai citeste poezie. Am preluat aceasta leapsa de la GEANINA care ne indeamna sa postam o poezie care ne-a placut foarte mult!

Voi posta poezia care imi place, o puteti asculta mai jos şi vă invit pe toţi cei care îmi citiţi blogul să preluaţi acestă leapşă. Chiar dacă nu veţi reuşi să faceţi acum acest lucru, mergeţi către bibliotecă şi citiţi o poezie. Va fi hrana noastră spirituală într-o zi de vineri. Aştept să-mi dezvăluiţi secretele poeziilor citite, să transformăm acest colţ pentru o zi în Cafenea Literară. Acum eu vă ofer în dar poezia.

ULTIMA SCRISOARE (Mihai Beniuc)

Sfârsitul a venit fara de veste.

Esti fericita?

Vad ca porti inel. Am înteles, voi trage dunga peste

Nadejdea inutila. Fa la fel.

Nu, nici un cuvânt, nu-mi spune ca-i o forma.

Cunosc însemnatatea ei deplin.

Stiu, voi aveti în viata alta norma.

Eu însa-n fata normei nu ma-nchin.

Nu te mai cânt în versuri niciodata.

Mai mult în drumul tau nu am sa ies.

Nu-ti fac reprosuri, nu esti vinovata

Si n-am sa spun ca nu m-ai înteles.

A fost, desigur, numai o greseala.

Putea sa fie mult - nimic n-a fost.

În vesnicia mea de plictiseala

Tot nu-mi închipui ca puneai vreun rost.

Si totusi, totusi, câteva atingeri

Au fost de-ajuns sa-mi deie ameteli.

Vedeam vazduhul fluturând de îngeri,

Lumina-n noaptea mea de îndoieli.

Când degete de Midas am pus, magic,

Pe frageda fiinta-a ta de lut,

Suna în mine murmurul pelagic

Al sfintelor creatii de-nceput.

Vedeam cum peste vremuri se înalta

Statuia ta de aur greu, masiv,

Cum serioase veacuri se descalta

Si-ngenunchiate rânduri, submisiv,

La soclul tau dumnezeiesc asteapta

Sa le întinzi cu zâmbet linistit

Spre sarutare adorata dreapta

'Nainte de-a se sterge-n infinit.

O, de-am fi stat alaturi doar o ora,

Ai fi ramas în auriul vis

Ca o eterna roza aurora

De neînteles, de nedescris.

Ireversibil s-a-ncheiat povestea

Si nici nu stiu de ai sa mai citesti

Din întâmplare rândurile-acestea

În care-as vrea sa fii ce nu mai esti.

N-am sa strivesc eu visul sub picioare,

N-am sa patez cu vorbe ce mi-i drag.

As fi putut sa spun: "Esti ca oricare",

Dar nu vreau în noroaie sa ma bag.

De-ar fi mocirla-n jurul tau cât haul,

Tu vei ramâne nufarul de nea

Ce-l oglindeste beat de pofte taul

Ce-l tine candid, amintirea mea.

Vei fi acolo pururi neîntinata,

Te voi iubi mereu, fara cuvânt,

Si lumea n-o sa stie niciodata

De ce nu pot mai mult femei sa cânt.

Acolo, sub lumina de mister,

Scaldata-n apa visurilor, lina,

Vei sta, iubita, ca-ntr-un colt de cer

O stea de seara blânda si senina.

Iar când viata va fi rea cu tine,

Când or sa te împroaste cu noroi

Tu fugi în lumea visului la mine,

Vom fi acolo singuri, amândoi.

Cu lacrimi voi spala eu orice pata,

Cu versuri nemaiscrise te mângâi.

În dulcea lor cadenta leganata

Te vei simti ca-n visul tau dintâi.

Iar de va fi, cum simt mereu de-o vreme,

Sa plec de-aicea, de la voi, curând,

Când glasul tau vreodata-o sa ma cheme,

Voi reveni la tine din mormânt.

Iar de va fi sa nu se poata trece

Pe veci pecetluitele hotare,

M-as zbate-ngrozitor în tarna rece,

Plângând în noaptea mare, tot mai mare.