Treceți la conținutul principal

Alungarea asteniei de primăvară

 


Petreceţi cât mai mult timp în aer liber, la soare
Lumina naturală oferă bună dispoziţie şi vitalitate. Organizaţi-vă timpul astfel încât să petreceţi cel puţin o oră în aer liber, iar, dacă staţi într-o încăpere pe parcursul zilei, lăsaţi să pătrundă prin geam cât mai multă lumină naturală. Atunci când citiţ, lucraţi sau vă relaxaţi, încercaţi să staţi cât mai aproape de geam.

Faceţi exerciţii fizice. Vă ajută să combateţi depresia şi oboseala
O jumătate de oră de alergare sau orice altă formă de exerciţiu fizic, de trei ori pe săptămână, sunt suficiente pentru păstrarea unui tonus excelent. Deşi activitatea fizică este pozitivă, excesul este contraindicat.  

Acordaţi atenţie propriei persoane
Alegeţi un moment al zilei pe care să vi-l dedicaţi exclusiv şi în care să faceţi numai acele activităţi care vă fac plăcere. De asemenea, nu neglijaţi programul de somn, care trebuie să fie de puţin 6-8 ore noaptea şi, dacă este posibil, un somn scurt după-amiaza. 

Renunţaţi la hainele închise la culoare, deoarece sunt deprimante
Înlocuiţi-le cu articole vestimentare mai lejere, în culori vii. Specialiştii recomandă auriul, albastrul şi verdele. Alegeţi-vă hainele astfel încât să nu fiţi puşi în situaţia ca, pe timpul zilei, să vă fie prea frig sau prea cald. 


Mâncaţi sănătos
Nu săriţi peste mese, dar nici nu faceţi excese. Micul dejun, prânzul şi cina, plus două gustări asigură atât energia necesară organismului, cât şi menţinerea greutăţii corecte. Cele mai recomandate pentru a scăpa de efectele iernii sunt fructele şi verdeţurile de sezon. Alături de apă, ele ajută la eliminarea toxinelor din organism, reglează funcţiile digestive şi apără ţesuturile de efectele radicalilor liberi, care provoacă îmbătrânirea prematură.

În opinia medicului italian Maurizio Biraghi, pentru a păşi cu dreptul în  primăvară trebuie să luptaţi cu voi înşivă, cu stările de ”trândăveală” care vă cuprind, să faceţi mişcare, să evitaţi, pe cât posibil, lucruile care nu vă fac plăcere şi să vă bucuraţi de fiecare zi cu soare.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Recomandarile din vacanta de Paste

Puzzle lemn magnetic Remorcherul 3 ani+ Melissa and Doug
Acest joc de de indemanare este pentru pasionatii de masini, necesita atentie sporita, rabdare si precizie. Jocul are un dicton foarte bun de incurajare a baieteilor, sa tracteze masinile cu probleme: Suna la remorcari! Puzzle-ul magnetic "Melissa and Dougdin" din lemn contine o piesa speciala cu magnet care "pescuieste" piesele din lemn de pe tabla de joc. Sunt adepta jucariilor confectionate din materiale rezistente. Lemnul este perfect pentru puzzle-uri pentru că imaginile nu se deteriorează la fel de uşor ca cele din plastic sau din carton.
Cateva beneficii ale jocului de puzzle în dezvoltarea copiilor:
    Puzzle-ul este un joc care pune accent pe comunicare, spun ce văd în imagini    Îmbunătăţeşte coordonarea mână-ochi a celor mici    Îmbunătăţeşte orientarea spaţială    Dezvoltă capacitatea copilului de a identifica mai bine dimensiunile    Dezvoltă capacitatea copilului de a identifica mai întâi…

Copiii vin la Muzeul Naţional al Literaturii Române

Sâmbătă, 17 iunie 2017, ora 11.00, la sediul din Strada Nicolae Crețulescu nr. 8, Muzeul Naţional al Literaturii Române (MNLR) vă așteaptă la o întâlnire interdisciplinară dedicată copiilor dumneavoastră. Alături de amfitrionul evenimentului, Vasile Ernu, vor fi invitate scriitoarea Adina Rosetti şi ilustratoarea Cristiana Radu, un „cuplu” artistic care a realizat două dintre cele mai premiate cărţi din ultima perioadă, volumele ”Domnișoara Poimâine și joaca de-a Timpul” şi ”De ce zboară vrăjitoarele pe cozi de mătură?”. AgențiadeCarte.ro este partener media al evenimentului.
Vara acestea MNLR va organiza mai multe evenimente dedicate copiilor, care au ca scop promovarea lecturii în rîndul celor mici. În cadrul acestor evenimente vor fi invitaţi scriitori şi ilustratori de carte pentru copii care îşi vor prezenta propriile lor creaţii.
Parteneri media: Radio România Cultural, Radio France Internationale, TV City, Observator cultural, Contemporanul, AgentiadeCarte, publicaț…

Bookfest 2017

Bookfest 2017, care va avea loc între 24 și 28 mai, la Romexpo, promite că vine cu reduceri mari la multe titluri dintre cele peste 1.000.000 de volume expuse – „Cele peste 200 de edituri prezente propun celor care vor veni la Bookfest prețuri cu până la 80% mai mici decât cele practicate în mod obișnuit în librării”. 
În plus, „Copiii vor avea salonul lor de carte, Bookfest Junior, care va grupa toate evenimentele dedicate celor mici, cele mai multe fiind programate să se desfășoare chiar în standul Bookfest Junior de la etajul pavilionului C1”, ceea ce ni se pare o veste excelentă – ne-a plăcut anul trecut la Bookfest Junior!
Tocmai de aceea, în așteptarea tuturor veștilor proaspete de pe frontul Bookfest, am pregătit, împreună cu Asociația Editorilor din România, organizatorii salonului de carte, un concurs special pentru bookaholici, în cadrul căruia oferim 4 vouchere în valoare de 100 de lei fiecare. Așa, să ai spor mai mare la cumpărături.  sursa