Treceți la conținutul principal

Prima biblioteca digitala din R. Moldova - „Moldavica”

Felicitari colegilor nostrii!

COMUNICAT DE PRESA

A fost lansata prima biblioteca digitala din R. Moldova care cuprinde copiile actelor a sase categorii de publicatii patrimoniale din fondurile Bibliotecii Nationale a Moldovei, cu un continut de peste 100 de mii de pagini digitizate, comunica DECA-press.


În plan naţional, BNRM a iniţiat şi a elaborat, în colaborare cu 8 biblioteci mari, 5 muzee şi cu Arhiva Naţională, programul naţional MEMORIA MOLDOVEI, circumscris programului UNESCO Memory of the World (Memoria Lumii), care are drept scop principal salvgardarea, conservarea şi comunicarea către generaţiile viitoare a moştenirii culturale scrise. Registrul programului cuprinde ediţiile vechi şi rare, manuscrisele, actele şi documentele de arhivă, artefactele, obiectele muzeale care constituie nucleul patrimoniului naţional scris şi imprimat şi care urmează să fie păstrate şi valorificate în strictă conformitate cu cerinţele programului UNESCO.


Imboldul principal în realizarea efectivă a acestor scopuri l-a constituit integrarea europeană a Bibliotecii Naţionale. Primită în calitate de membru cu drepturi depline în Fundaţia Conferinţa Bibliotecilor Naţionale Europene (CENL), BNRM devine în scurt timp şi participantă la proiectul continental Biblioteca Digitală Europeană, misiunea căreia este de a digitiza moştenirea culturală scrisă a ţărilor europene şi de a organiza variantele electronice ale documentelor patrimoniale într-o bibliotecă digitală accesibilă în Internet. Prin intermediul ei, beneficiarii oricărei biblioteci naţionale au acces la valorile patrimoniale păstrate în toate celelalte biblioteci naţionale, asigurându-se astfel circuitul şi schimbul de valori culturale.


Pentru a se integra în TEL (Biblioteca Europeană) şi a se compatibiliza cu ea sub toate aspectele logistice, tehnice etc., BNRM a participat în anii 2008-2009 la proiectul FUMAGABA, iniţiat de CENL şi finanţat de Comisia Europeană. Unul din donatorii UE, Agenţia Elveţiană pentru Dezvoltare şi Cooperare, a oferit Bibliotecii Naţionale un grant din contul căruia a fost achiziţionat un scaner performant (ATIZ) şi un server de mai mare capacitate pentru arhivarea documentelor digitale create. A fost tradus în limba română şi adaptat la cerinţele Bibliotecii Europene un soft de bibliotecă digitală oferit de UNESCO. În cadrul BNRM a fost creat un serviciu de numerizare/digitizare şi constituită o echipă de creaţie specială. Într-un timp record BND MOLDAVICA a fost pregătită pentru lansare.


În varianta în care este lansată, BND conţine peste 1000 de obiecte digitale şi are un volum de peste 100 mii pagini digitizate, cuprinde copiile digitale ale documentelor din 6 categorii de publicaţii patrimoniale din fondurile BNRM: manuscrise, carte veche, publicaţii periodice naţionale vechi, hărţi, cărţi poştale, ex-librisuri. Sunt de remarcat prezenţa variantelor digitale ale Cărţii româneşti de învăţătură (Cazaniei) lui Varlaam, prima carte tipărită pe teritoriul Moldovei în 1643, cărţi rare din sec. XVII-XX, hărţi rare, periodice naţionale vechi care au făcut epocă în Moldova, ex-librisurile unor graficieni celebri.


BND ne va permite, pe de o parte, să prelungim viaţa fizică a originalelor prin limitarea accesului direct la ele, pe de alta – ea deschide o etapă radical nouă în ceea ce priveşte accesul populaţiei la moştenirea culturală scrisă şi imprimată, or, copiile digitale devin accesibile în Internet în orice localitate şi în orice casă unde există un computer conectat la Internet. Adresa BND este aceasta: www.moldavica.bnrm.md, ea poate fi accesată şi de pe site-ul BNRM.

Fiind parte componentă a Bibliotecii Europene, BND MOLDAVICA poate fi accesată în orice ţară europeană de pe site-ul TEL www.theeuropeanlibrary.org .


Din momentul lansării, ciclul tehnologic al BND va funcţiona în serie (capacitatea scanerului ATIZ e de 500 de pagini pe oră). În continuare Biblioteca Naţională va atrage în lucrările de edificare a Bibliotecii Naţionale Digitale şi partenerii participanţi la programul “Memoria Moldovei”, urmând ca toate documentele incluse în registrul programului să fie digitizate şi incluse în BND, care este din start un bun comun al tuturor instituţiilor participante.

Comentarii

Cebotari_Margareta a spus…
Bravo BNRM şi felicitări pentru toată tagma bibliotecarilor din Moldova!
Sunt şi eu bibliotecar şi mă mândresc că iată, putem face şi noi fapte mari! (cu puteri financiare mici!)
Cred că vom reuşi să ne afirmăm şi în continuare imaginea de profesionişti excelenţi, care contribuie din plin la edificarea Societăţii Informaţionale Moderne!
Gingasia a spus…
Si felicitarile noastre!

Postări populare de pe acest blog

Recomandarile din vacanta de Paste

Puzzle lemn magnetic Remorcherul 3 ani+ Melissa and Doug
Acest joc de de indemanare este pentru pasionatii de masini, necesita atentie sporita, rabdare si precizie. Jocul are un dicton foarte bun de incurajare a baieteilor, sa tracteze masinile cu probleme: Suna la remorcari! Puzzle-ul magnetic "Melissa and Dougdin" din lemn contine o piesa speciala cu magnet care "pescuieste" piesele din lemn de pe tabla de joc. Sunt adepta jucariilor confectionate din materiale rezistente. Lemnul este perfect pentru puzzle-uri pentru că imaginile nu se deteriorează la fel de uşor ca cele din plastic sau din carton.
Cateva beneficii ale jocului de puzzle în dezvoltarea copiilor:
    Puzzle-ul este un joc care pune accent pe comunicare, spun ce văd în imagini    Îmbunătăţeşte coordonarea mână-ochi a celor mici    Îmbunătăţeşte orientarea spaţială    Dezvoltă capacitatea copilului de a identifica mai bine dimensiunile    Dezvoltă capacitatea copilului de a identifica mai întâi…

Copiii vin la Muzeul Naţional al Literaturii Române

Sâmbătă, 17 iunie 2017, ora 11.00, la sediul din Strada Nicolae Crețulescu nr. 8, Muzeul Naţional al Literaturii Române (MNLR) vă așteaptă la o întâlnire interdisciplinară dedicată copiilor dumneavoastră. Alături de amfitrionul evenimentului, Vasile Ernu, vor fi invitate scriitoarea Adina Rosetti şi ilustratoarea Cristiana Radu, un „cuplu” artistic care a realizat două dintre cele mai premiate cărţi din ultima perioadă, volumele ”Domnișoara Poimâine și joaca de-a Timpul” şi ”De ce zboară vrăjitoarele pe cozi de mătură?”. AgențiadeCarte.ro este partener media al evenimentului.
Vara acestea MNLR va organiza mai multe evenimente dedicate copiilor, care au ca scop promovarea lecturii în rîndul celor mici. În cadrul acestor evenimente vor fi invitaţi scriitori şi ilustratori de carte pentru copii care îşi vor prezenta propriile lor creaţii.
Parteneri media: Radio România Cultural, Radio France Internationale, TV City, Observator cultural, Contemporanul, AgentiadeCarte, publicaț…

Lansarea volumului ”Povești din Țara Copiilor Fericiți”

Luni, 3 aprilie 2017, ora 17.30, la Librăria ”Mihai Eminescu” din București, la numai o zi după Ziua Internațională a cărții pentru copii și ziua lui H. Ch. Andersen, scriitorul Petre Crăciun vă invită la lansarea volumului ”Povești din Țara Copiilor Fericiți”. Volumul a apărut la editura Zorio și este ilustrat de Anca Smarandache. Invitat special: criticul Alex Ștefănescu. Alături de autor, vor mai participa Anca Smarandache și realizatorul emisiunii ”Bucuria poveștilor”, Adriana Ene.

Petre Crăciun este scriitor de literatură pentru copii, jurnalist, autor de filme documentare și realizator al mai multor emisiuni de televiziune. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România- Filiala Literatură pentru Copii și Tineret și director al portalului Literatură Copii .