sâmbătă, mai 29, 2010

Unde mergem in weekend...

1. Copiii şi părinţii lor sunt invitaţi duminică, de Ziua Copilului, începând cu ora 9.00, în Parcul Herăstrău, la Roata Mare, pentru a deveni parte din povestea Orăşelul Vesel. Copiii vor fi întâmpinaţi de personaje de poveste şi de realizatori ai emisiunilor posturilor Radio România Actualităţi, Radio Bucureşti şi Kids Radio, încă de la intrarea în Pavilionul H, de unde se vor putea îmbarca pe vaporaşul vesel, care îi va conduce în mijlocul poveştii.

2.  De 1 Iunie vino la Muzeul Tăranului Român, între orele 10.00 şi 18.00 cu jucăriile de care te-ai plictisit ca să faci schimb cu alţi copii. Sau, poate vrei să faci baloane de săpun cât tine de mari, ori să participi la unul din atelierele de ceramică, hârtie manuală şi pictură pe pânză. Se mai pun la cale şi o piesă de teatru, vată pe băţ, turtă dulce şi prăjiturele.

program
10.00 – 18.00 schimb de jucării între copii, târg mic, ateliere de ceramică, ateliere de hârtie manuală, turtă dulce, vată de zahăr, prăjiturele
11.00 – 12.00 baloane mari de săpun
12.00 – 12.30 Melcişorul cel grăbit, piesă jucată de copii la Clubul muzeului
12.30 – 15.30 atelier de pictură pe pânză în expoziţia Aurel Acasandrei, la sala Irina Nicolau
13.00 – 14.00 tombolă cu bilete de 2 lei
17.00 –  vernisaj expoziţie Acasandrei – atelierul şi copiii. Expoziţia reuneşte lucrări ale artistului şi ale foştilor săi elevi, majoritatea copii între 6 şi 10 ani.
Expoziţia va rămâne deschisă până pe 20 iunie, de marţi până duminică, între orele 10:00 şi 18:00.

Bilet de intrare: 2 lei

 
3. București, 27 Mai 2010 - Institutul Geologic al României vă invită, în acest week-end, la Muzeul Naţional de Geologie pentru a participa la evenimentul „Copilărie fără vârstă” ce reuneşte o serie de activităţi dedicate Zilei Copilului.

Cei mici sunt aşteptaţi sâmbătă, 29 mai, de la 11.00, la atelierul de creaţie „Un desen de ….. 30 de metri”. Timp de aproape o oră, prichindeii cu vârste cuprinse între 4 şi 6 ani îşi vor pune la încercare creativitatea şi îndemânarea pentru a aşterne pe hârtie „Lumea copilăriei”.