Treceți la conținutul principal

Apel pentru sprijinirea copiilor din Suceava, grav afectaţi de inundaţii

Bucuresti, 02 Iulie 2010 - Peste 650 de copii din judeţul Suceava trăiesc o adevărată dramă, în urma inundaţiilor puternice care au afectat zona. Organizaţia Salvaţi Copiii România a mobilizat voluntari din Suceava, pentru a acorda sprijin urgent copiilor şi familiilor lor, nevoite să locuiască la rude sau în cămine culturale, în condiţii improprii şi în nesiguranţă.

Peste 60 de voluntari, copii şi adulţi, ai Salvaţi Copiii sunt pe teren pentru ajutorarea victimelor din zonele inundate. În satul Voievodeasa, comuna Suceviţa, 200 de copii au fost afectaţi de inundaţii, iar 27 dintre ei sunt cazaţi în continuare în şcoli. În satul Dorneşti, , situaţia este dramatică: 360 de case au fost distruse de ape, 200 de copii fiind sinistraţi, iar în Frătăuţii Noi, 50 de copii au locuinţele inundate.

Membrii şi voluntarii Salvaţi Copiii se deplasează în toate localiţile inundate – Voievodeasa, Horotnicu de Sus, Dărneşti, Bilca, Burla, Frătăuţii Noi, Pătrăuţi şi Horotnicu de Jos.

Echipa Salvaţi Copiii a luat iniţiativa de a-i scoate pe copii din acest mediu dramatic, măcar pentru câteva zile, până ce apele se vor retrage. Scoaterea copiilor din mediul ostil este o prioritate, pentru că cei mici au nevoie de a depăşi trauma, motiv pentru care Salvaţi Copiii a demarat o campanie de strângere de fonduri în regim de urgenţă, pentru a-i duce pe copii în tabere.

„Echipa Salvaţi Copiii este deja pe teren şi evaluează copiii din localităţile grav afectate de inundaţii. Totodată, vom deschide centre de consiliere psihologică şi emoţională, pentru a asista copiii, câteva ore pe zi, în sedii puse la dispoziţie de autorităţile locale, pentru ca aceştia să depăşească trauma şi spaima”, a spus Gabriela Alexandrescu, Preşedinte Executiv Salvaţi Copiii România.

Salvaţi Copiii România face un apel la solidaritate, iar cei care vor să îi sprijine pe copiii aflaţi acum în situaţie de risc, o pot face prin donaţii în contul deschis la BCR Suceava: RO15 RNCB 0234 0230 4870 0010.


Totodată, la sediul organizaţiei din Str. Petru Rareş nr. 15, cam. 9, a fost deschis un centru de colectare a ajutoarelor pentru persoanele din zonele calamitate.


Comentarii

Vaca verde a spus…
poti posta, te rog, apelul si pe romania normala? multumesc!
Gingasia a spus…
Doamne ajuta !:)

Postări populare de pe acest blog

Recomandarile din vacanta de Paste

Puzzle lemn magnetic Remorcherul 3 ani+ Melissa and Doug
Acest joc de de indemanare este pentru pasionatii de masini, necesita atentie sporita, rabdare si precizie. Jocul are un dicton foarte bun de incurajare a baieteilor, sa tracteze masinile cu probleme: Suna la remorcari! Puzzle-ul magnetic "Melissa and Dougdin" din lemn contine o piesa speciala cu magnet care "pescuieste" piesele din lemn de pe tabla de joc. Sunt adepta jucariilor confectionate din materiale rezistente. Lemnul este perfect pentru puzzle-uri pentru că imaginile nu se deteriorează la fel de uşor ca cele din plastic sau din carton.
Cateva beneficii ale jocului de puzzle în dezvoltarea copiilor:
    Puzzle-ul este un joc care pune accent pe comunicare, spun ce văd în imagini    Îmbunătăţeşte coordonarea mână-ochi a celor mici    Îmbunătăţeşte orientarea spaţială    Dezvoltă capacitatea copilului de a identifica mai bine dimensiunile    Dezvoltă capacitatea copilului de a identifica mai întâi…

Copiii vin la Muzeul Naţional al Literaturii Române

Sâmbătă, 17 iunie 2017, ora 11.00, la sediul din Strada Nicolae Crețulescu nr. 8, Muzeul Naţional al Literaturii Române (MNLR) vă așteaptă la o întâlnire interdisciplinară dedicată copiilor dumneavoastră. Alături de amfitrionul evenimentului, Vasile Ernu, vor fi invitate scriitoarea Adina Rosetti şi ilustratoarea Cristiana Radu, un „cuplu” artistic care a realizat două dintre cele mai premiate cărţi din ultima perioadă, volumele ”Domnișoara Poimâine și joaca de-a Timpul” şi ”De ce zboară vrăjitoarele pe cozi de mătură?”. AgențiadeCarte.ro este partener media al evenimentului.
Vara acestea MNLR va organiza mai multe evenimente dedicate copiilor, care au ca scop promovarea lecturii în rîndul celor mici. În cadrul acestor evenimente vor fi invitaţi scriitori şi ilustratori de carte pentru copii care îşi vor prezenta propriile lor creaţii.
Parteneri media: Radio România Cultural, Radio France Internationale, TV City, Observator cultural, Contemporanul, AgentiadeCarte, publicaț…

Lansarea volumului ”Povești din Țara Copiilor Fericiți”

Luni, 3 aprilie 2017, ora 17.30, la Librăria ”Mihai Eminescu” din București, la numai o zi după Ziua Internațională a cărții pentru copii și ziua lui H. Ch. Andersen, scriitorul Petre Crăciun vă invită la lansarea volumului ”Povești din Țara Copiilor Fericiți”. Volumul a apărut la editura Zorio și este ilustrat de Anca Smarandache. Invitat special: criticul Alex Ștefănescu. Alături de autor, vor mai participa Anca Smarandache și realizatorul emisiunii ”Bucuria poveștilor”, Adriana Ene.

Petre Crăciun este scriitor de literatură pentru copii, jurnalist, autor de filme documentare și realizator al mai multor emisiuni de televiziune. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România- Filiala Literatură pentru Copii și Tineret și director al portalului Literatură Copii .