Treceți la conținutul principal

Muzică pentru biserici

Un proiect despre speranţa în mai binele la care putem contribui fiecare. Violonistul Erik Schu-mann, violistul Răzvan Popovici şi violoncelistul David Cohen vor deschide, în luna ianuarie, la Cercul Militar Naţional seria „Muzica de cameră pentru biserici de lemn“, cu un concert Enescu, Schubert, Händel-Halvorsen, Mozart.
Este vorba, după cum este evident din generic, despre o serie de concerte organizate cu scopul strângerii de fonduri. Acestea sunt îndreptate către intervenţiile urgente necesare salvării mai multor biserici de lemn din nordul Olteniei şi din sudul Transilvaniei, clasate pe lista monumentelor istorice româneşti, biserici care în prezent sunt pe cale de dispariţie din cazul gradului înaintat de deteriorare. 

Cei care au lansat acest proiect sunt Fundaţia Pro Patrimonio, Asociaţia SoNoRo şi Ordinul Arhitecţilor din România, iar ideea este organizarea de concerte caritabile de muzică de cameră, cu tineri interpreţi înscrişi în programul SoNoRo Interferenţe, programul educativ din cadrul Festivalului Internaţional de Muzică .

În proiectul concertelor din cadrul programului „Muzica de cameră pentru biserici de lemn" acestea vor avea loc o dată pe lună, în mai multe săli din Bucureşti, printre care sedii de ambasade şi consulate, săli de concert, centre şi institute culturale, pe tot parcursul anului 2011. S-au asociat acestei acestei idei Prinţesa Marina Sturdza, fostul ministru al Culturii, Toader Paleologu, Neagu Djuvara şi Petre Guran, directorul Institutului Cultural Român din Chişinau.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

O primavara frumoasa!

Dragi prieteni,

Va doresc o primavara insorita, cu multe carti care sa va inspire viata!:)

@Gingasia

KILIPIRIM, 15-19 martie 2017

Miercurea viitoare, pe 15 martie, la etajul 2 al Unirea Shopping Center, Aripa Călăraşi, debutează o nouă ediție a târgului de carte Kilipirim. Toți cei interesați să achiziționeze cărți la prețuri speciale din oferta celor mai importante edituri autohtone au la dispoziție 5 zile în care pot vizita spațiul expozițional: 15-19 martie, zilnic între orele 10.00 și 22.00, accesul fiind gratuit. La targ, iubitorii de lectura vor gasi carti la 1 leu si discounturi substantiale, care ajung si pana la 80%, la standul fiecarei edituri.

„Din 2005 încoace, cum sosește primăvara, iubitorii de lectură din capitală și-au făcut un obicei din a aștepta o nouă ediție a Kilipirim. Ne bucurăm că putem face ca această tradiție să continue și în acest an!

Kilipirim-ul a fost o idee nouă, ce promovează vânzarea de carte direct de la editură, în special titluri aflate la «a doua tinerețe», dar si titluri noi, toate cu discount. Le mulțumim expozanților, care au pregătit, încă o dată, reduc…

Lansarea volumului ”Povești din Țara Copiilor Fericiți”

Luni, 3 aprilie 2017, ora 17.30, la Librăria ”Mihai Eminescu” din București, la numai o zi după Ziua Internațională a cărții pentru copii și ziua lui H. Ch. Andersen, scriitorul Petre Crăciun vă invită la lansarea volumului ”Povești din Țara Copiilor Fericiți”. Volumul a apărut la editura Zorio și este ilustrat de Anca Smarandache. Invitat special: criticul Alex Ștefănescu. Alături de autor, vor mai participa Anca Smarandache și realizatorul emisiunii ”Bucuria poveștilor”, Adriana Ene.

Petre Crăciun este scriitor de literatură pentru copii, jurnalist, autor de filme documentare și realizator al mai multor emisiuni de televiziune. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România- Filiala Literatură pentru Copii și Tineret și director al portalului Literatură Copii .