Sâmbătă, 26 februarie 2011, ora 17:00, în cadrul Salonului Cărţii Livresque (Sala Palatului, Bucureşti), lect. dr.arh. Bogdan Andrei Fezi va lansa volumul “Bucureştiul european”, Editura Curtea Veche Publishing. La eveniment vor lua cuvântul, alături de autor, istoricul Cezara Mucenic şi Grigore Arsene, directorul general al editurii Curtea Veche.
Pornind de la arhitectură, istorie, literatură, susţinute prin sute de imagini de epocă, „Bucureştiul european” readuce în discuţie istoria arhitecturală a „micului Paris”, adresându-se nu doar unui public avizat, ci tuturor bucureştenilor ce doresc să afle mai multe despre epoca de maximă înflorire a Capitalei. În perioada interbelică, aceasta devansează o bună parte dintre metropolele lumii în ceea ce priveşte operaţiunile urbane şi este recunoscută pe plan internaţional ca având unele dintre cele mai importante realizări şi „ştiinţe comunale“ din lume. Perioada comunistă reprezintă o ruptură cu Occidentul, însă după 1990 începe un lent proces de recuperare a decalajului creat. Prezentarea istorică a cărţii în context european trasează direcţiile viitoare de dezvoltare a Bucureştiului: punerea în aplicare a obligaţiilor europene şi revenirea la propriile tradiţii cristalizate sub influenţă occidentală.
Bogdan Andrei Fezi este arhitect, doctor în arhitectură şi urbanism al Universităţii Paris VIII şi şef de lucrări la Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu“ din Bucureşti. Autorul are în portofoliu nu doar proiecte realizate şi premiate internaţional, ci şi articole sau cărţi publicate în ţară şi în străinătate, multe dintre acestea analizând arhitectura şi urbanismul Bucureştiului.
0 comentarii:
Trimiteţi un comentariu