Treceți la conținutul principal

Clubul de Lectură pentru Copii “Prinţul Fermecat” şi a Cenaclului Scriitorilor – Copii



Vineri, 4 februarie 2011, ora 18:00, în Sala de Arte a Bibliotecii Bucovinei din Suceava, are loc o nouă ediţie a Clubului de Lectură pentru Copii “Prinţul Fermecat” şi a Cenaclului Scriitorilor – Copii. Evenimentul este organizat de Consiliul Judeţean Suceava, Biblioteca Bucovinei, Uniunea Scriitorilor din Romania - Filiala Iaşi, Librăriile Alexandria şi Agonia.ro. Coordonator proiect: Angela Furtună.
În cadrul clubului de lectură, vor avea loc evenimente surpriză: Copil – Texte serios de copilăroase şi copilăros de serioase; Eu – Atelier de Lectură şi Scriere  Creativă şi Copilăria la PUTERE – Critică şi trăznăi.
Inițiativa organizării acestui club de lectură aparține unui grup de părinți conștienți de faptul că Biblioteca Bucovinei reprezintă mediul ideal pentru a sădi în sufletul copiilor bine educați dragostea față de carte și față de lectură, respectul față de limba română și de literatura română, precum și  interesul și prețuirea față de culturile de altă limbă.
Lecturile publice pentru copii și împreună cu aceștia sunt calea prin care obiceiul lecturii devine un mod de viață și o îndeletnicire utilăși plăcută din viața viitorului tânăr și adult.
Poveștile copilăriei împărtășite de copii și de părinți în Clubul de lectură vor sădi mai departe interesul față de carte, școală, educație.
Clubul de lectură pentru copii ”Prințul fermecat” și promovarea sa fac parte și din Campania Bibliotecii Bucovineişi a Consiliului Judeţean Suceava intitulată “ROMÂNIA  VORBITĂ  FRUMOS.”

Comentarii

DoarEu a spus…
cat mi-as dori sa particip si eu! of... dar e atat de departe!

Postări populare de pe acest blog

O primavara frumoasa!

Dragi prieteni,

Va doresc o primavara insorita, cu multe carti care sa va inspire viata!:)

@Gingasia

KILIPIRIM, 15-19 martie 2017

Miercurea viitoare, pe 15 martie, la etajul 2 al Unirea Shopping Center, Aripa Călăraşi, debutează o nouă ediție a târgului de carte Kilipirim. Toți cei interesați să achiziționeze cărți la prețuri speciale din oferta celor mai importante edituri autohtone au la dispoziție 5 zile în care pot vizita spațiul expozițional: 15-19 martie, zilnic între orele 10.00 și 22.00, accesul fiind gratuit. La targ, iubitorii de lectura vor gasi carti la 1 leu si discounturi substantiale, care ajung si pana la 80%, la standul fiecarei edituri.

„Din 2005 încoace, cum sosește primăvara, iubitorii de lectură din capitală și-au făcut un obicei din a aștepta o nouă ediție a Kilipirim. Ne bucurăm că putem face ca această tradiție să continue și în acest an!

Kilipirim-ul a fost o idee nouă, ce promovează vânzarea de carte direct de la editură, în special titluri aflate la «a doua tinerețe», dar si titluri noi, toate cu discount. Le mulțumim expozanților, care au pregătit, încă o dată, reduc…

Lansarea volumului ”Povești din Țara Copiilor Fericiți”

Luni, 3 aprilie 2017, ora 17.30, la Librăria ”Mihai Eminescu” din București, la numai o zi după Ziua Internațională a cărții pentru copii și ziua lui H. Ch. Andersen, scriitorul Petre Crăciun vă invită la lansarea volumului ”Povești din Țara Copiilor Fericiți”. Volumul a apărut la editura Zorio și este ilustrat de Anca Smarandache. Invitat special: criticul Alex Ștefănescu. Alături de autor, vor mai participa Anca Smarandache și realizatorul emisiunii ”Bucuria poveștilor”, Adriana Ene.

Petre Crăciun este scriitor de literatură pentru copii, jurnalist, autor de filme documentare și realizator al mai multor emisiuni de televiziune. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România- Filiala Literatură pentru Copii și Tineret și director al portalului Literatură Copii .