Treceți la conținutul principal

Doua carti semnate de Principele Radu lansate la Editura Litera

Doua carti semnate de Principele Radu, publicate de editura Litera, vor fi lansate in cadrul evenimentului de marti 19 aprilie, de la ora 18.00, gazduit de Metropolis Center - Readers Cafe (Strada Grigore Alexandrescu, nr. 89-97). Cele două volume, scrise in limba engleză, sunt: Provisional Romania: Crown and Institutionalism şi Prince Radu of Romania. Lansarea va avea loc in prezenta Alteţei Sale Regale, Principele Radu alaturi de care se vor afla numeroase personalităţi ale lumii culturale şi diplomatice româneşti.

Cartea Prince Radu of Romania urmăreşte traiectoria vieţii acestuia: copilăria lui Radu Duda, traumele şi bucuriile unei adolescenţe trăite în comunism, apoi viaţa de actor şi radicala cotitură existenţială – intrarea în familia Regală a României. În ultimii ani, cariera sa ca Reprezentant Special al Guvernului României a făcut din Principele Radu un exponent al democraţiei române pe scena politică internaţională.

Provisional Romania: Crown and Institutionalism  porneşte de la realitatea românească în contextul dezvoltării statale din ultimul secol şi jumătate şi arată de ce nu avem încă un stat cu instituţii profesioniste, care să lucreze complementar, în condiţiile în care slujirea statului, ca instituţie şi sumă de valori şi tradiţii, nu se suprapune întotdeauna dinamicii politice, rigorilor democraţiei sau diverselor tendinţe geopolitice. Provisional Romania: Crown ans Instituţionalism cuprinde articole, eseuri, declaraţii şi conferinţe din anii 2007-2010. 
 

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Recomandarile din vacanta de Paste

Puzzle lemn magnetic Remorcherul 3 ani+ Melissa and Doug
Acest joc de de indemanare este pentru pasionatii de masini, necesita atentie sporita, rabdare si precizie. Jocul are un dicton foarte bun de incurajare a baieteilor, sa tracteze masinile cu probleme: Suna la remorcari! Puzzle-ul magnetic "Melissa and Dougdin" din lemn contine o piesa speciala cu magnet care "pescuieste" piesele din lemn de pe tabla de joc. Sunt adepta jucariilor confectionate din materiale rezistente. Lemnul este perfect pentru puzzle-uri pentru că imaginile nu se deteriorează la fel de uşor ca cele din plastic sau din carton.
Cateva beneficii ale jocului de puzzle în dezvoltarea copiilor:
    Puzzle-ul este un joc care pune accent pe comunicare, spun ce văd în imagini    Îmbunătăţeşte coordonarea mână-ochi a celor mici    Îmbunătăţeşte orientarea spaţială    Dezvoltă capacitatea copilului de a identifica mai bine dimensiunile    Dezvoltă capacitatea copilului de a identifica mai întâi…

Copiii vin la Muzeul Naţional al Literaturii Române

Sâmbătă, 17 iunie 2017, ora 11.00, la sediul din Strada Nicolae Crețulescu nr. 8, Muzeul Naţional al Literaturii Române (MNLR) vă așteaptă la o întâlnire interdisciplinară dedicată copiilor dumneavoastră. Alături de amfitrionul evenimentului, Vasile Ernu, vor fi invitate scriitoarea Adina Rosetti şi ilustratoarea Cristiana Radu, un „cuplu” artistic care a realizat două dintre cele mai premiate cărţi din ultima perioadă, volumele ”Domnișoara Poimâine și joaca de-a Timpul” şi ”De ce zboară vrăjitoarele pe cozi de mătură?”. AgențiadeCarte.ro este partener media al evenimentului.
Vara acestea MNLR va organiza mai multe evenimente dedicate copiilor, care au ca scop promovarea lecturii în rîndul celor mici. În cadrul acestor evenimente vor fi invitaţi scriitori şi ilustratori de carte pentru copii care îşi vor prezenta propriile lor creaţii.
Parteneri media: Radio România Cultural, Radio France Internationale, TV City, Observator cultural, Contemporanul, AgentiadeCarte, publicaț…

Lansarea volumului ”Povești din Țara Copiilor Fericiți”

Luni, 3 aprilie 2017, ora 17.30, la Librăria ”Mihai Eminescu” din București, la numai o zi după Ziua Internațională a cărții pentru copii și ziua lui H. Ch. Andersen, scriitorul Petre Crăciun vă invită la lansarea volumului ”Povești din Țara Copiilor Fericiți”. Volumul a apărut la editura Zorio și este ilustrat de Anca Smarandache. Invitat special: criticul Alex Ștefănescu. Alături de autor, vor mai participa Anca Smarandache și realizatorul emisiunii ”Bucuria poveștilor”, Adriana Ene.

Petre Crăciun este scriitor de literatură pentru copii, jurnalist, autor de filme documentare și realizator al mai multor emisiuni de televiziune. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România- Filiala Literatură pentru Copii și Tineret și director al portalului Literatură Copii .