Treceți la conținutul principal

"Muzici şi Tradiţii în Cişmigiu"

Primăria Municipiului Bucureşti (PMB) prin CreArT - Centrul de Creaţie, Artă şi Tradiţie al Municipiului Bucureşti, organizează în perioada 24 - 26 iunie, cea de-a V-a ediţie a Festivalului Internaţional de Folclor "Muzici şi Tradiţii în Cişmigiu".

Potrivit al unui comunicat al PMB, remis miercuri AGERPRES, evenimentul care reuneşte peste 1.000 de artişti, se va deschide vineri cu o paradă a costumelor populare româneşti şi internaţionale, care se va desfăşura pe traseul: Ateneul Român (Piaţa George Enescu) - Calea Victoriei - Cercul Militar - B-dul Regina Elisabeta - Parcul Cişmigiu (intrare Arhivele Statului).

Festivalul include trei secţiuni: spectacole folclorice, târg de meşteşugari (40 de căsuţe cu produse şi obiecte tradiţionale româneşti) şi spaţiu gastronomic. "Prin această ediţie a Festivalului Internaţional de Folclor, readucem în faţa publicului bucureştean tradiţii din toate zonele ţării şi de peste hotare. Nu ne propunem numai să redăm identitatea satului în spaţiul urban, ci să integrăm tradiţia autentică în marele circuit cultural european", a declarat Claudia Popa, directorul festivalului.

Oferta manifestărilor este bogată: ansambluri folclorice româneşti şi internaţionale, ansambluri ale minorităţilor şi comunităţilor naţionale, interpreţi renumiţi, fanfare şi grupuri de copii. Proiectul cultural mai include ateliere de creaţie pentru cei mici, etnocinematecă, precum şi plimbări cu trăsuri şi ponei în zone special amenajate.

Manifestările menţionate se vor desfăşura pe toată perioada festivalului, în intervalul orar 10.00 - 22.00, intrarea fiind liberă.

via AGERPRES

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

O primavara frumoasa!

Dragi prieteni,

Va doresc o primavara insorita, cu multe carti care sa va inspire viata!:)

@Gingasia

KILIPIRIM, 15-19 martie 2017

Miercurea viitoare, pe 15 martie, la etajul 2 al Unirea Shopping Center, Aripa Călăraşi, debutează o nouă ediție a târgului de carte Kilipirim. Toți cei interesați să achiziționeze cărți la prețuri speciale din oferta celor mai importante edituri autohtone au la dispoziție 5 zile în care pot vizita spațiul expozițional: 15-19 martie, zilnic între orele 10.00 și 22.00, accesul fiind gratuit. La targ, iubitorii de lectura vor gasi carti la 1 leu si discounturi substantiale, care ajung si pana la 80%, la standul fiecarei edituri.

„Din 2005 încoace, cum sosește primăvara, iubitorii de lectură din capitală și-au făcut un obicei din a aștepta o nouă ediție a Kilipirim. Ne bucurăm că putem face ca această tradiție să continue și în acest an!

Kilipirim-ul a fost o idee nouă, ce promovează vânzarea de carte direct de la editură, în special titluri aflate la «a doua tinerețe», dar si titluri noi, toate cu discount. Le mulțumim expozanților, care au pregătit, încă o dată, reduc…

Lansarea volumului ”Povești din Țara Copiilor Fericiți”

Luni, 3 aprilie 2017, ora 17.30, la Librăria ”Mihai Eminescu” din București, la numai o zi după Ziua Internațională a cărții pentru copii și ziua lui H. Ch. Andersen, scriitorul Petre Crăciun vă invită la lansarea volumului ”Povești din Țara Copiilor Fericiți”. Volumul a apărut la editura Zorio și este ilustrat de Anca Smarandache. Invitat special: criticul Alex Ștefănescu. Alături de autor, vor mai participa Anca Smarandache și realizatorul emisiunii ”Bucuria poveștilor”, Adriana Ene.

Petre Crăciun este scriitor de literatură pentru copii, jurnalist, autor de filme documentare și realizator al mai multor emisiuni de televiziune. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România- Filiala Literatură pentru Copii și Tineret și director al portalului Literatură Copii .