miercuri, noiembrie 30, 2011

Concurs ,,Cărţile de căpătâi ale cititorilor,,


Gingaşia impreuna cu Libris lansează concursul de premiere a Celui mai activ cititor al blogului. Care sunt cartile voastre de căpătâi?

Caştigatorul / caştigatoarea concursului va primi un premiu in valoare de 50 ron de la LIBRARIA ELECTRONICA LIBRIS. Castigatorul isi poate alege orice titluri isi doreste, in limita a 50 lei (unul sau mai multe care, cumulate, sa nu depaseasca aceasta valoare). Concursul se incheie pe 5  decembrie 2011, ora 0:00, iar rezultatul va fi anunţat pe 6 decembrie 2011.

Vă doresc succes!

Pentru a putea concura va trebui să lăsaţi un comentariu. Cei care au bloguri pot prelua aceast CONCURS  dacă le face plăcere!

Minibiblioteca de colt

15_kulmamartinacarpelan650x440-a
Created by Helsinki-based Martina Carpelan

ICR la BCU



5 (arte) în cinci (zile) – ICR la BCU
Filme, grafică (inclusiv live), pantomimă, voce, chitară, percutie, colinde, lecturi si dezbateri compun programul festivalului intitulat 5 (arte) în cinci (zile) – ICR la BCU. Institutul Cultural Român (ICR) descinde, în ultima lună a anului, în inima Bucurestiului, la Biblioteca Centrală Universitară „Carol I“(BCU) unde timp de cinci zile (lucrătoare întru cultură), va oferi bucurestenilor, un esantion din activitatea sa de peste an.

Festivalul se va deschide luni, 5 decembrie 2011, ora 18.00, cu alocuţiuni ale preşedintelui ICR, Horia-Roman Patapievici, şi directorului general al BCU, Mireille Rădoi, urmate de vernisajul expozitiei „Avangarda românească. Grafică si desen“, prezentată de Cătălina Macovei. După avangarda istorică, este rândul plasticii de azi să se prezinte, dinamic, sâmbătă, 10 decembrie 2011, între orele 16.00 si 18.00, într-o sesiune de Live Drawing cu Alexandru Ciubotariu, Matei Branea si Noper.

Cinefilii sunt invitati marti, 6 decembrie 2011, de la ora 18.00, la Podul de flori, regia: Thomas Ciulei, si sâmbătă, 10 decembrie 2011, de la ora 19.00, la O lume mai bună, regia: Susanne Bier (Danemarca), film prezentat la editia din acest an a Festivalului Filmului European. Proiectia de marti va fi urmată de un dialog între regizorul Thomas Ciulei si Petre Guran, istoric, directorul ICR „Mihai Eminescu“ Chisinău.

Oferta muzicală cuprinde colinde interpretate de Grigore Leșe împreună cu un grup de colindători din satele Libotin şi Ungureni – luni, 5 decembrie 2011, de la ora 19.00, un recital de percuție cu ansamblul GAME – marţi, 6 decembrie 2011, de la ora 20.00, un concert Ada Milea (precedat de o lectură multilingvă) – joi, 8 decembrie 2011, ora 20.00, iar vineri, 9 decembrie 2011, de la ora 20.00, formația vocal-instrumentală de muzică veche „Anton Pann“ va da glas sonorităților care au consacrat-o.

Artele scenei sunt reprezentate de spectacolul de pantomimă Contraste, cu Richard Bovnoczki și Dana Cavaleru, miercuri, 7 decembrie 2011, de la ora 17.30, și de spectacolul Ich bin Ofelia - un recital susținut de Coca Bloos, vineri, 9 decembrie 2011, de la ora 18.00.

Joi, 8 decembrie 2011, la festivalul organizat de ICR la BCU este ziua cititorilor. De la ora 18.00, scriitorii Filip Florian, Gabriela Adameșteanu şi Simona Sora vor participa la o discuție sub genericul Cărțile românești au viză Schengen şi vor citi din textele lor, alături de traducătorii bursieri ai Centrului Naţional al Cărţii (CENNAC).

Evenimentele au loc în Sala Galateca (str. C.A. Rosetti nr.2-4) și în Aula BCU (Calea Victoriei nr.88).

Accesul publicului este liber, se arata in comunicatul ICR. 


Biblioteca Academiei Române în parteneriat cu Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Informatică, lansează luni, 5 decembrie,  2011, ora 10.00 Bibliografia Naţională Retrospectivă a Cărţii (1508-1918) în format on-line.

Detalii aici

marţi, noiembrie 29, 2011

Întâlnire cu Aurora Liiceanu la librăria Avant-Garde

Vă anunţăm faptul că ora de lansare a volumului "Fii demn!", de Dan Puric s-a schimbat, din motive obiective.
Lansarea va avea loc în aceeaşi zi, vineri, 2 decembrie 2011, ora 12.00.
Ne cerem scuze şi vă mulţumim pentru înţelegere.


 
Vineri, 2 decembrie 2011, de la ora 17.00, la libăria Avant-Garde din Iaşi (Str. Lăpuşneanu, nr. 16), va avea loc o întâlnire cu scriitoarea Aurora Liiceanu, în cadrul căreia va fi lansată seria de autor consacrată celui mai cunoscut psiholog al momentului din România. Seria de autor „Aurora Liiceanu” a debutat cu două volume: “Viaţa nu-i croită după calapod” şi “Patru femei, patru poveşti”. Invitaţi: Prof. Univ. Dr. Adrian Neculau; Adrian Şerban, director editorial Polirom.

Aurora Liiceanu este doctor în Psihologie şi expert în Antropologie şi Psihologie Socială. Primul volum din seria dedicată autoarei, “Patru femei, patru poveşti” (2011), reuneşte biografiile unor femei exemplare, a căror existenţă a fost legată de artă şi care şi-au uimit contemporanii prin originalitate: Coco Chanel (1883-1971), cunoscuta creatoare care a revoluţionat lumea modei, Elisaveta Bagreana (1893-1991), poeta laureată a Premiului Nobel, Cecilia Cutescu-Storck (1879-1969), pictoriţă, prima femeie profesor într-o academie naţională de arte din Europa, şi Lee Miller (1907-1977), celebrul fotomodel devenit fotograf de război. O franţuzoaică, o bulgăroaică, o româncă şi o americană ale căror poveşti de viaţă fascinează şi astăzi. Tot în 2011, a apărut şi cel de-al doilea volum al seriei de autor, “Viaţa nu-i croită pe calapod”.

luni, noiembrie 28, 2011

Librăria Sophia vă invită la o seară de amintiri împreună cu Dan Puric


 vineri, 2 decembrie 2011, ora 17.00

  "Mama a fost medic. Dar ce medic! Medici sunt mulţi pe acest pământ. Ei bine, mama era chiar mirarea medicinei însăşi! Da! Pentru că mama era singura doctoriţă din lume care se lăsa consultată de pacienţi. Iar lucrul acesta îl mărturisea cu un şarm deosebit.
(...)
   Un medic vede multe în viaţa lui, căci pacienţii sunt, dincolo de cazurile de boală, nu de puţine ori şi personaje. Ei bine, mama vedea mai întâi personajul şi apoi boala. Dar parcă la mama fiecare pacient venea înadins cu povestea lui, ca să i-o spună. Parcă fiecare n-ar fi suferit de o boală anume ci de o întâmplare anume. Iar de aici aveam sentimentul că de fapt mama nu se întorcea niciodată de la serviciu, ci dintr-o lume fantastică, plină nu de boli ci de destine imprevizibile.
(...)
   Cabinetul de consultaţii al mamei era o scenă unde totul lua dimensiuni şi răsturnări imprevizibile. La temperatura aia înaltă nu se mai ştia cine este pacientul şi cine medicul. Toată obiectivitatea ştiinţei şi detaşarea necesară profesiei se topeau în sufletul ei, dând loc unor trăiri şi împliniri sufleteşti în care medicamentul cel mai bun până la urmă era umorul, candoarea şi sensibilitatea unei naivităţi nepereche.
   Cazuistica medicală era excedată de cea de viaţă. Iar mama se implica atât de mult în viaţă încât uita de medicină. La cabinetul ei, pacienţii erau pretextul, căci cea care se perinda prin faţa ei era de fapt viaţa. Iar mama nu făcea nici o concesie, o consulta.
(...)
   De fapt mama nu trata bolnavii, la trata însăţi viaţa lor! O trata de la caz la caz (...) Le trata vieţile triste, dezamăgite, cu propria-i viaţă."

sursa: Librăria Sophia

sâmbătă, noiembrie 26, 2011

Lansari de carte la Gaudeamus - recomandari pentru sambata, 26 noiembrie



11.30 - Sesiune de autografe Gabriel Liiceanu in standul Institutului Francez - La porte interdite par Gabriel Liiceanu.
11.30 - Politicile culturale comuniste in timpul regimului Gheorghiu-Dej de Cristian Vasile. Vor vorbi: Cristian Vasile, Cristian Bogdan Iacob, Catalin Strat.
12.00 - Eveniment Neagu Djuvara: Raspuns criticilor mei si neprietenilor lui Negru Voda, editia revazuta si adaugita a bestsellerului Thocomerius-Negru Voda. Un voivod de origine cumana la inceputurile Tarii Romanesti. Vor vorbi: Neagu Djuvara, Stefan Andreescu.
12.30 - Capcanele istoriei. Elita intelectuala romaneasca intre 1930 si 1950 de Lucian Boia. Vor vorbi: Lucian Boia, Florin Turcanu, Sorin Lavric, Gabriel Liiceanu.
13.00 - Eveniment Mircea Cartarescu: Eminescu. Visul chimeric, Mihai Eminescu, Vis. 31 de poeme necunoscute, reconstituite si autonomizate de Petru Cretia, alese si prezentate de Mircea Cartarescu in rostirea lui Marcel Iures. Ilustratii de Tudor Jebeleanu. Album editat de Casa Radio. Travesti, banda desenata de Baudoin Mica trilogie. Vor vorbi: Mircea Cartarescu, Ioana Parvulescu, Tudor Jebeleanu, Lidia Bodea.
13.30 - Seria de autor Herta Müller: Mereu aceeasi nea si mereu acelasi neica (eseuri). Vor vorbi: Alex Al. Sahighian, Sorin Lavric, Denisa Comanescu.
14.00 - Fata catre fata. Intalniri si portrete de Andrei Plesu. Vor vorbi: Andrei Plesu, Dan C. Mihailescu.
14.30 - Final de centenar Cioran - doua volume inedite: Despre Franta si Indreptar patimas II. Vor vorbi: Dan C. Mihailescu, Cristian Muresan, Didier Dutour, Gabriel Liiceanu.
15.00 - Eveniment Humanitas Multimedia: ...de dragoste, de razboi, de moarte, de unul singur de Grigore Lese. Vor vorbi: Grigore Lese, Andrei Plesu, Vlad Zografi.
15.30 - Toamna decanei. Convorbiri cu Antoaneta Ralian de Radu Paraschivescu. Vor vorbi: Antoaneta Ralian, Radu Paraschivescu, Gabriel Liiceanu.
16.00 - Colectia "Raftul Denisei": Daniel Stein, traducator de Ludmila Ulitkaia, Un barbat intra in camera de Nicole Krauss. Vor vorbi: Cezar Paul Badescu, Simona Sora, Mihaela Frank, Radu Paraschivescu, Denisa Comanescu.
16.30 - Oare chiar m-am intors de la Athos? de Dan C. Mihailescu. Vor vorbi: Dan C. Mihailescu, Horia-Roman Patapievici.



Lansarea volumelor publicate in seria Premiul Milan Kundera



17.00 - Jurnalul unui cititor de Gabriel Brebenar. Vor vorbi: Gabriel Brebenar, Dan C. Mihailescu, Gabriel Liiceanu
17.15 - Scrisori de dragoste catre o printesa chineza de Matei Visniec. Vor vorbi: Matei Visniec, Radu Paraschivescu, Lidia Bodea.
17.30 - Fanaticii. Portretele a zece oameni cu vocatie de Vlad Mixich. Vor vorbi: Vlad Mixich, Cristian Pantazi, Radu Paraschivescu.
17.45 - Ocarina de lut de Mihai Cantuniari. Singuratatea lui Adam. Despre neimplinire si alte regrete de Claudiu Soare. Vor vorbi: Lidia Bodea, Radu Paraschivescu.
18.00 - Seria de autor Amos Oz: Odihna desavarsita, Cum sa lecuiesti un fanatic. Vor vorbi: Ioana Parvulescu, Andrei Oisteanu, Denisa Comanescu.
18.30 - Contorsionista de T. O. Bobe. Vor vorbi: T. O. Bobe, Mircea Cartarescu, Lidia Bodea.

vineri, noiembrie 25, 2011

Lansari de carte la Gaudeamus - recomandari pentru vineri, 25 noiembrie


Umbre pe panza vremii. Secvente de istorie intelectuala (de Ioan Stanomir), Amintiri din Junimea (de Iacob Negruzzi) si o sesiune de autografe Mircea Cartarescu - sunt cateva dintre cele mai interesante evenimente organizate de editura Humanitas vineri, 25 noiembrie, in cadrul targului de carte Gaudeamus (la Romexpo). Lansarile vor beneficia de prezenta unor nume precum Ioana Parvulescu, Dan C. Mihailescu si Cristian Vasile.

Vezi mai jos o lista cu mai multe lansari programate vineri.

ORA 15.00

Lansarea volumelor castigatoare ale Concursului de Debut Literar UniCredit - 2011
Nu ma atinge de Dumitrita Stoica
Pareidolia de Laurentiu Belizan
Trestii de Petru Albu
Vor vorbi: Dumitrita Stoica, Laurentiu Belizan, Petru Albu, Liviu Papadima, Paul Cernat, Radu Paraschivescu, Anca Nuta, Cristina Guseth

ORA 16.00

Umbre pe panza vremii. Secvente de istorie intelectuala de Ioan Stanomir
Vor vorbi: Ioana Parvulescu, Ioan Stanomir, Cristian Vasile

"In centrul acestui volum sunt de regasit temele cu valoare de circulatie in anii de dupa 1990. De la semnificatia literaturii ca depozitie in marginea conditiei umane pana la analiza utopiilor si a mesianismelor, se contureaza un nivel explorat sub semnul unei viziuni intelectuale liberal-conservatoare. Fidelitatea fata de moderatie este punctul in jurul caruia se organizeaza un proiect alternativ. Moderatia este acea valoare (aparent) nespectaculoasa de a carei supravietuire depinde vitalitatea modului european si occidental de a fi, in plan etic, cultural si antropologic". (Ioan Stanomir)

ORA 16.30

Colectia "Viata cuvintelor"
101 cuvinte de origine turca de Emil Suciu
101 greseli de lexic si de semantica: Cuvinte si sensuri in miscare de Adina Dragomirescu si Alexandru Nicolae
Vor vorbi: Marius Sala, Rodica Zafiu, Emil Suciu, Adina Dragomirescu, Alexandru Nicolae

ORA 17.00

Colectia "Raftul Denisei"
Ghepardul de Giuseppe Tomasi di Lampedusa
Vor vorbi: Gabriela Lungu, Smaranda Bratu Elian, Vlad Russo, Denisa Comanescu

ORA 17.00

Sesiune de autografe Mircea Cartarescu in standul Institutului Francez
Romanul grafic Travesti de Mircea Cartarescu de Edmond Baudoin

"A fost pe-aici Baudoin, un om in varsta si-ntelept, care-ar fi putut iesi dintr-o scorbura, pe cand umblam prin padure, risipind frunzele uscate. Povestile lui: cineva, la o sindrofie, i-l prezinta pe Cioran. Ii lasa singuri. Nici unul n-a auzit vreodata de celalalt. Moment stanjenitor, amandoi tac, pana cand Baudoin isi ia inima-n dinti: "Cu ce va ocupati?" Cioran il priveste o clipa-n ochi, ezita, apoi ii spune: "Incerc sa scriu poezie." Tace o vreme, apoi adauga: "Dar e foarte greu"." (Mircea CARTARESCU, Zen. Jurnal 2004-2010)

ORA 17.30

Colectia "Raftul Denisei"
Rhadopis din Nubia de Naghib Mahfuz
Cartea lui Saladin de Tariq Ali
Vor vorbi: Irina Vainovski-Mihai, Elisabeta Lasconi, Raluca Popescu

ORA 18.00

Colectia "Vintage"
Amintiri din Junimea de Iacob Negruzzi
Astra de Dito si Idem
Vor vorbi: Grete Tartler, Ioana Parvulescu, Dan C. Mihailescu

"Societatea Junimea n-a fost un loc, n-a fost un grup, n-a fost, in nici un caz, o institutie plicticoasa, o lectie de manual, a fost o lectie de viata si o stare de spirit: aceea care-i insufletea pe tinerii de varste cuprinse intre vreo 20 si 30 de ani, intorsi de la studii din strainatate cu gandul de a umple un loc gol pe harta treburilor romanesti. (...) Norocul Junimii in anii ei cei mai buni si mai prolifici au fost scriitorii de varf, numiti azi clasici, impreuna cu capul critic al Societatii, Titu Maiorescu. Insa norocul Junimii in posteritate a fost un scriitor de rang doi, dovada ca istoria literara nu se sprijina numai pe umerii gigantilor. Ca sa fie si sa ramana pentru oamenii viitorului mai mult decat o pagina de dictionar, Junimea avea nevoie de un narator: prezent, activ, implicat, dar mai ales fidel, una dintre cele mai rare calitati ale scriitorilor. Si indeajuns de format in spiritul cartilor bune ca sa nu-si rateze misiunea. Acest om a existat, si numele lui este Iacob Negruzzi". (Ioana PARVULESCU)

ORA 18.30

Seria de autor Eric-Emmanuel Schmitt
Pe cand eram o opera de arta
Cea mai frumoasa carte din lume si alte povestiri
Vor vorbi: Alex Stefanescu, Marina Constantinescu, Denisa Comanescu
Invitat special: Marius Manole

joi, noiembrie 24, 2011

Suport reviste

Companion Rack by Gavin Coyle
Companion Rack by Gavin Coyle

Grigore Lese lanseaza doua CD-uri audio sambata, la Gaudeamus


Humanitas Multimedia lanseaza sambata, 26 noiembrie, in cadrul targului de carte Gaudeamus, doua CD-uri audio cu Grigore Lese, sub denumirea "...de dragoste, de razboi, de moarte, de unul singur". Cu ocazia lansarii vor vorbi, de la ora 15:00, Grigore Lese, Andrei Plesu si Vlad Zografi.

"Am avut norocul sa ma nasc in Tara Lapusului, acolo unde doina se canta de cand lumea, acolo unde doina se poate inca auzi cand te astepti mai putin, savarsita in grumaz, cu inturnaturi tulburatoare si pauze nefiresti, horita „de stamparare” in cel mai stravechi stil cunoscut la noi.



Audiobook-ul costa 90 de lei si dureaza 130 de minute.


Grigore Lese audiobook


sursa: Humanitas

miercuri, noiembrie 23, 2011

O editura care imi place!

Editura Vremea isi intampina cititorii cu carti noi la Târgul de carte Gaudeamus. Intre 23 si 27 noiembrie la standul editurii vor avea loc lansari ale celor mai noi aparitii editoriale din colectiile FID - Fapte, Idei, Documente, Planeta Bucureşti, Autori români şi Poesis.

Programul evenimentelor editurii Vremea la Târgul de carte Gaudeamus - Carte de invatatura, editia 2011:

Cărţi noi în colecţia FID - Fapte, Idei, Documente
Vineri, 25 noiembrie, ora 13.00, Standul editurii Vremea (nr. 30, nivel 0.00)
Apocalipsa lui Pavel, de Smaranda Bădiliţă şi Cristian Bădiliţă
Biserici, secte, erezii?, de Cristian Bădiliţă şi Otniel Vereş
Memoriile Mandarinului valah. 1954-1956, de Petre Pandrea
Post-ceauşismul – o tranziţie fără sfârşit, de Şerban Orescu
Comunismul povestit copiilor de fiica unui condamnat la moarte. Procesul Canalului Dunăre-Marea Neagră, de Martha Georgescu Topuslău
Invitaţi: acad. Şerban Papacostea, Nadia Marcu-Pandrea, Martha Iliescu, Şerban Orescu, Ştefan Dimitriu, Silvia Colfescu

Cărţi noi în colecţia Planeta Bucureşti
Sâmbătă, 26 noiembrie, ora 13.00, Spaţiul Dacia
Bucureşti – portret în acuarelă, de Gheorghe Leahu
Bucharest Guide, de Silvia Colfescu
Liviu Ciulley – un reper, de Nicolae Şt. Noica
80 de ani în jurul lumii povestiţi de Lia Ioana Ciplea, de Stephen Fischer-Galaţi
Popasuri, de Alexandru Olian
Invitaţi: acad. Dinu C. Giurescu, Lia Ciplea, Nicolae Şt. Noica, arh. Gheorghe Leahu, Duduţa Olian, Silvia Colfescu

Lansarea cărţii O contribuţie la istoria exilului românesc, vol. X, de Aurel Sergiu Marinescu
Sâmbătă, 26 noiembrie, ora 14.00, Standul editurii Vremea (nr. 30, nivel 0.00)
Invitaţi: Lucia Hossu Longin, Doina Jela, Silvia Colfescu

Cărţi noi în colecţiile Autori români şi Poesis
Sâmbătă, 26 noiembrie, ora 15.00, Standul editurii Vremea (nr. 30, nivel 0.00)
În labirint sunt umbre şi lumini, de Codruţ Constantinescu
Generale, să nu taci!, de Gheorghe Dragomir
Cânta o pasăre, de Constantin Niţu
Invitaţi: Silvia Colfescu, Christian Crăciun, Gheorghe Dragomir, Codruţ Constantinescu, Constantin Niţu
sursa: VREMEA

marţi, noiembrie 22, 2011

De maine incepe Gaudeamus!

Programul Târgului Internaţional Gaudeamus

Lansările celorlalte edituri

- „Moartea Ceauşeştilor. Adevărul despre o lovitură de stat comunistă", de Catherine Durandin - Editura Humanitas, miercuri, 23 noiembrie, ora 18.30
- „Epoca de aur a incertitudinii", de Adrian Cioroianu - Editura Curtea Veche, sâmbătă, 26 noiembrie,
ora 14.30
- Politica prenatalistă a regimului Ceauşescu" - de Corina Doboş, Luciana Jinga, Florin Soare ş.a. - Editura Polirom, sâmbătă,
26 noiembrie, ora 12.30

Lansările Editurii Adevărul

- Mâine, 23 noiembrie 13.00 „Teroriştii printre noi", de Grigore Cartianu, Cristian Delcea, Mihai Voinea, Andrei Crăciun

- Joi, 24 noiembrie 11.00 Grigore Cartianu va fi prezent pentru a acorda autografe la standul Editurii  Adevărul de la Târgul de carte Gaudeamus. Jurnalistul va sta la dispoziţia publicului pe toată durata desfăşurării târgului.

- Vineri, 25 noiembrie 13.30 „Imperialism în postcomunism - Geopolitica dezordinii în fostul lagăr socialist", de Cozmin Guşă
15.00 „După execuţie a nins" şi „Revoluţia de ghips", de Viorel Domenico
16.00 „Cum se distrau românii odinioară", de Adrian Majuru
17.00 „În căutarea României pierdute. 14 dialoguri «La masa Adevărului»", de George Rădulescu

- Sâmbătă, 26 noiembrie 13.30 „Adevărata moarte a lui Carol al II-lea", de Ion Cristoiu
16.00 „Securitatea contra Radio Europa Liberă", de Richard Cummings 
17.00 „Kiseleff 10, Fabrica de scriitori", de Marin Ioniţă

- Duminică, 27 noiembrie 12.00 „Epistolar", de George Stanca

luni, noiembrie 21, 2011

Dan Puric - INVIDIA

Intr-o zi, vecinul nostru de bloc si-a luat un aparat de aer conditionat. Era un zaduf ingrozitor, dar noi n-aveam aparat de aer conditionat si nici bani ca sa ne cumparam unul. Sufeream de caldura si de invidie. Aveam insa o biblioteca. Ne-am uitat in ea si am scos cugetarile lui Seneca. Am citit de acolo o pagina-doua despre bine si sensul vietii si, desi cald tot ne era, nu l-am mai invidiat pe vecin.

Ceva mai tarziu, vecinul si-a deschis un butic si a inceput sa umble imbracat la costum la patru ace. Noi - tot cu blugi. Nu-i nimic - ne-am zis linistiti, citind un capitol din Etica lui Spinoza. Apoi vecinul a aparut deodata intr-un Megane argintiu. Noi n-aveam nici bicicleta, dar l-am dispretuit citind din Phaidon al lui Platon. Mai tarziu, vecinul a schimbat Meganul pe Mertan. Nu ne-a pasat, caci si noi il schimbaseram dejape Platon cu Aristotel. Si-a luat si un 4x4, cel mai mare de pe strada. Noi l-am luat pe Marcus Aurelius, care ne-a facut sa zambim impacati.

A mai trecut o vreme si vecinul si-a luat nevasta noua: blonda, frumoasa, tanara. Noi - tot cu cea veche, dar am luat Evanghelia dupa Ioan. Vecinul si-a imbracat soata cu o garderoba intreaga si cu blanuri, basca bijuteriile. Noi ne-am imbracat spiritul citind din Eclesiast. In fine, vecinul s-a mutat intr-o vila la sosea cu gard mare, bodigarzi si piscina. Am rezistat si de data aceasta eroic, citind Richard III. A urmat o a doua vila - la munte. Dupa ce am vazut-o, ne-am consolat cu Macbeth. O a treia - la mare: am recurs la Invierea lui Tolstoi, al carei efect l-am consolidat cu Ghilgames, Ghandi si Declaratia de iubire a lui Liiceanu. Ne-am simtit cu mult mai bine.

L-au dat la televizor la o emisiune foarte populara. Ne-am stapanit emotia cu o portie de Caragiale. L-au dat a doua oara cu mare succes: am fi suferit daca nu ne-ar fi ajutat Ananda Coomaraswamy, Cartea lui Iov si Cazul Wagner al lui Nietzsche.

Asa a trecut ceva mai mult timp... Vecinul isi lua case, masini, iahturi, femei. Noi raspundeam cu Balzac, Thomas Mann, Hegel, Berdiaev. Lupta era stransa, dar echilibrata. In sfarsit, intr-o zi l-au aratat cu catuse la maini, umflat de DNA. Am rasfoit atunci fericiti Apocalipsa. Dar peste vreo doua saptamani, vecinul nostru era eliberat si chiar si-a anuntat candidatura pe listele unui partid majoritar.

Scarbiti, ne-am uitat in biblioteca. N-am mai vazut nimic. Ne-am uitat pentru a doua oara. Nu ne-a venit sa credem. Pentru a treia oara ne-am uitat cu atentie. Acelasi rezultat: citiseram toate cartile.

Si atunci ne-a cuprins invidia...

Popor roman, nu te-ai saturat sa stai pe locul mortului si sa fii condus de toti tampitii? "

SursA: e-mail

Minibiblioteca

angular coffee tables, angular coffee table, modern coffee tables, modern coffee table, dark wood coffee tables, dark wood coffee table, contemporary coffee tables, contemporary coffee table, masculine coffee tables, masculine coffee table, bold and dark coffee tables, bold and dark coffee table, masculine furniture, angular furniture, trio tables, trio table, tiered coffee table, tiered table, rick lee

SURSA: The Trio Table by Rick Lee

duminică, noiembrie 20, 2011

Nominalizatii Premiului Cartea Anului 2011


Cartea Anului 2011
Sase volume editate de patru edituri sunt nominalizate pentru editia din acest an a Premiului Cartea Anului. Festivitatea de decernare a Premiului Cartea Anului 2011 va avea loc miercuri, 23 noiembrie, de la orele 19,00, la Clubul Prometheus, informeaza Fundatia Anonimul. ​


Premiul, în valoare brută de 10.000 RON, acordat de revista România literară cu sprijinul Fundaţiei ANONIMVL, va fi decernat de către juriul format din Nicolae Manolescu – preşedinte şi redactori ai revistei “România literară”.
      
Volumele nominalizate pentru acest premiu sunt:



·        “Opera poetică”, Fernando Pessoa, în traducerea lui Dinu Flămând (Editura Humanitas Fiction)
·        “Acasă, pe Cîmpia Armaghedonului”, Marta Petreu (Editura Polirom)
·        “ Unelte de dormit”, Ioan Es. Pop (Editura Cartea Românească)
·        “Ion Creangă. Cruzimile unui moralist jovial”, Eugen Simion (Editura Princeps Edit).
·        “Viata lui Kostas Venetis”, Octavian Soviany (Editura Cartea Românească),
·        “Scurtă istorie. Panorama alternativă a literaturii române”, Mihai Zamfir (Editura Cartea Românească).

sursa

joi, noiembrie 17, 2011

Expozitia de pictura Sarmizegetusa 2011 deschisa la Muzeul National de Istorie a Romaniei

In perioada 16 noiembrie - 11 decembrie, la Muzeul National de Istorie a Romaniei este deschisa expozitia de pictura Sarmizegetusa 2011. Expoziţia care va fi vernisata miercuri, 16 noiembrie, este parte a proiectului Situl Arheologic, sursă de investigare antropologică şi vizuală, şi reprezintă rezultatul artistic al cercetării antropologice şi vizuale, defăşurată timp de zece zile în cadrul taberei de creaţie artistică din situl arheologic de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa.

Principalul scop al acestei rezidenţe artistice, iniţiată de ELITE ART Club UNESCO şi finanţată de Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional, constă în promovarea culturii şi istoriei româneşti, în cadrul unui demers sincretic, gândit pe două coordonate: arta vizuală şi istoria. Anca Boeriu, Olimpia Hinamatsuri Barbu, Mariea Petcu Chioibaş, Ionuţ Theodor Barbu, Ilie Chioibaş, Gavril Kovacs, Florin Stoiciu şi Eugen Vasile au construit în jurul artefactelor identificate în şantierul arheologic, propriile lor discursuri vizuale.

„Materialul vizual creat de cei opt artişti însumează sedimentările propriilor lor relaţii cu situl Sarmizegetusa, al tensiunilor şi reverberaţiilor transmise de acest loc încărcat de istorie. Unite de timp şi de dorinţa păstrării patrimoniului istoric cultural, arta şi arheologia au îmbrăţişat pe parcursul desfăşurării proiectului « Situl arheologic, sursa de investigare antropologică şi vizuală » aceleaşi ţeluri, printre care valorificarea, promovarea şi expunerea valorilor, unele scoase la lumină de către arheologi, altele zămislite în prezent de artiştii implicaţi.”, declara Alexandra RADU, curatorul expozitiei.

Expoziţia poate fi vizitată în perioada 16 noiembrie -11 decembrie, între orele 09.00-17.00, la Muzeul National de Istorie a Romaniei, din strada Calea Victoriei, nr.12.

Targul International de Carte "Gaudeamus"

In perioada 23-27 noiembrie 2011, Tîrgul Internaţional GAUDEAMUS – Carte de învăţătură, ediţia a 18-a, se va desfăşura la Pavilionul Central Romexpo din Bucureşti. Tara invitata la GAUDEAMUS 2011 este Italia.

Potrivit organizatorilor, târgul îşi deschide anual porţile expozanţilor şi vizitatorilor din străinătate, oferind cadrul ideal de întâlnire între personalităţile străine invitate la Târg şi public, dar şi între specialiştii din industria cărţii, autori, editori, traducători, ilustratori de carte, oameni de cultură etc. Un adevărat incubator de idei şi proiecte culturale, Târgul facilitează încheierea de parteneriate între profesioniştii cărţii şi sprijină programele editoriale de promovare a dialogului între culturi.
În avanpremieră la evenimentele care vor marca, în 2012, celebrarea anului culturii române în Italia, Târgul Internaţional GAUDEAMUS sărbătoreşte în acest an cultura şi limba italiană. Italia va fi ţara invitată de onoare la aceasta ediţie a Târgului Internaţional GAUDEAMUS: personalităţi culturale de primă mărime, scriitori, critici literari, dar şi specialişti în artă, arhitectură sau muzică vor participa la evenimentele propuse de ţara invitată de onoare la GAUDEAMUS 2011. In cadrul Târgului vor fi prezenti jurnalişti ai postului public de radio şi televiziune RAI, informeaza organizatorii.
Va asteptam vineri, 25 noiembrie 2011, la ora 17.00 la Targul International de Carte "Gaudeamus", de la Romexpo, unde domnul Dan Puric va prezenta volumul de poezii "Soarele din prima zi" de Rabindranath Tagore, traduse direct din limba bengali, limba natala a autorului.
Cu aceasta ocazie puteti intra in posesia celei mai recente catri publicate de actorul si regizorul Dan Puric, "Fii demn!", daca nu ati putut ajunge la lansarea din aceasta seara de la Sala "Rapsodia".

miercuri, noiembrie 16, 2011

Expoziţie de carte veche şi obiecte liturgice din secolele XVII-XVIII, la Muzeul Naţional Cotroceni

Muzeul Naţional Cotroceni, în colaborare cu Patriarhia Ortodoxă Română - Biblioteca Sfântului Sinod, anunţă organizarea, miercuri, de la ora 18.00, în Spaţiile Cantacuzine ale muzeului, a unei ample expoziţii de carte veche şi obiecte liturgice din secolele XVII-XVIII, informează Biroul de presă al muzeului.


Intitulat : "Întru folosul creştinescului norod - cultură şi spiritualitate în Ţara Românească (a doua jumătate a secolului al XVII-lea - secolul al XVIII-lea)", evenimentul, care încheie proiectul cultural "Cotroceni XX", dedicat aniversării a 20 de ani (1991-2011) de la înfiinţarea muzeului, ilustrează evoluţia societăţii româneşti către o înflorire culturală fără precedent, deschiderea către Occident manifestată de domnii români, importanţa Ortodoxiei pentru marea majoritate a românilor.

Cea de-a doua jumătate a secolului al XVII-lea şi prima jumătate a secolului al XVIII-lea s-a individualizat în istoria românească ca o epocă de profunde împliniri în plan cultural şi spiritual. Este perioada în care domnitorii Ţării Româneşti, alături şi de înalţi ierarhi ai bisericii, au susţinut pe cheltuiala proprie tipărirea unor cărţi de căpătâi pentru spiritualitatea românescă.

Cu anul 1678, prin tipografia înfiinţată la Bucureşti de mitropolitul Varlaam, începea un amplu program editorial care a evoluat până în anul 1716. Printre cele mai reprezentative tipărituri din Ţara Românească, apărute între anii 1682 - 1688, care vor figura în expoziţie amintim: Evanghelie, Apostol, Biblia, tipărite din iniţiativa domnitorului Şerban Cantacuzino. Ctitorul ansamblului de la Cotroceni a susţinut traducerea şi tipărirea în limba română a principalelor cărţi sfinte, aducându-şi astfel o contribuţie majoră la transmiterea către credincioşi a mesajului divin.

Activitatea editorială de excepţie începută de Şerban Cantacuzino a fost continuată de urmaşul său, domnitorul Constantin Brâncoveanu, de mitropoliţii Teodosie şi Antim Ivireanul, astfel că, în final, principalele cărţi de slujbă au fost de asemenea traduse şi tipărite în limba română. Dintre acestea, în expoziţie se vor regăsi: "Pravoslavnica Mărturisire" (1691), "Evanghelie greco-română" (1693), "Antologhion" (1697), "Acatistul către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu" (1698, carte unicat), "Mineiul" (1698), etc.

Seria tipăriturilor din perioada care face obiectul expoziţiei, se încheie cu Istoria Sfântă a lui Alexandru Mavrocordat, tipărită în 1716, la iniţiativa fiului său, Nicolae Mavrocordat.

Obiectele liturgice selectate din colecţiile Patriarhiei Ortodoxe Române şi ale Muzeului Naţional Cotroceni, care vor fi expuse pentru prima dată într-un spaţiu muzeal sunt icoane şi piese de argintărie: potirul donat de Constantin Brâncoveanu şi soţia sa, doamna Maria, ctitoriei lor "Sfântul Ioan" din Bucureşti, potir de la mitropolitul Antim, icoanele împărăteşti componente ale iconostasului mare al ctitoriei lui Constantin Brâncoveanu de la Mogoşoaia, dar şi expresivele icoane ce au împodobit tâmplele unor biserici de la sfârşitul secolului al XVII-lea.

Expoziţia va fi deschisă publicului în perioada 16 noiembrie 2011- 23 ianuarie 2012. 

Sursa: AGERPRES

luni, noiembrie 14, 2011

Carti online

1- Bedri Cetin-Energia Universala

http://www.scribd.com/full/8423136?a...4kkv65ijikic7h

2-Viitor deja prezent vol 1

http://www.scribd.com/full/8369054?a...1obr8evfmwcdtw

3-Viitor deja prezent vol 2

http://www.scribd.com/full/8369130?a...zrhid33xdvj9yf

4-Viata secreta a plantelor

http://www.scribd.com/full/8972852?a...6h4o1cdfkv75vc

5-Don Miguel Ruiz-Toltecii

http://www.scribd.com/full/8574081?a...9gqsypqzyr2mw2

6-Paulo Coelho-Alchimistul

http://www.scribd.com/full/8368931?a...5a5cddaclmy023

7-Jasmuheen-In rezonanta

http://www.scribd.com/full/8672584?a...kzjpvrwt2gayqt

8-Jasmuheen-Radianta divina

http://www.scribd.com/full/8672602?a...8k68gvxfl0c5b1


9-Lazarev-Trepte catre Divinitate

http://www.scribd.com/full/8421713?a...a3u7zs7918r83c

10-Goethe-Afinitatile elective

http://www.scribd.com/full/8910997?a...zbxvpfilghjnqx



11-Eckhart Tolle-Puterea prezentului

http://www.scribd.com/full/8369622?a...6yk1menmuuyhz2

12-Eckhart Tolle-Linistea vorbeste

http://www.scribd.com/full/8775010?a...34wkrnya1b313w

13-Cartea alba

http://www.scribd.com/full/8369757?a...8iz0dflrxuplg2


14-Astrologie ezoterica

http://www.scribd.com/full/8454260?a...qulbjjnwz17u2h


15-M. Scott Peck-Drumul catre tine

http://www.scribd.com/full/8649458?a...smtj2bjwme8arj

16-Puterea extraordinara a subconstientului tau

http://www.scribd.com/full/8369492?a...99dlaqdtxkswyy


17-Paul Ferrini-Linistea inimii

http://www.scribd.com/full/8368993?a...gkkp1iif8qd3hw


18-Samael Aun Weor-Casatoria perfecta

http://www.scribd.com/full/8569489?a...52egr2fhgxyp8q


19-Osho-Meditatia calea perfecta

http://www.scribd.com/full/8740397?a...67z8dbgqev3w4c

20-Osho-Revolutia interioara

http://www.scribd.com/full/8740415?a...043lv11xuiva39

21-Osho-Meditatia-Cunoasterea de Sine

http://www.scribd.com/full/8684848?a...o432wmssbdm1vm

22-Spalding-Din viata si invataturile maestrilor vol 1

http://www.scribd.com/full/8454047?a...0b25l4cgs0ak19

23-Spalding-Din viata si invataturile maestrilor vol 2

http://www.scribd.com/full/8454067?a...s58djpy5zxj6fd

24-Spalding-Din viata si invataturile maestrilor vol3

http://www.scribd.com/full/8454078?a...kuk2aqfy80h0q9

25-Spalding-Din viata si invataturile maestrilor vol 4

http://www.scribd.com/full/8454091?a...0s8irbvz0jngqk

26-Spalding-Din viata si invataturile maestrilor vol 5

http://www.scribd.com/full/8454107?a...7lzpnerr6ybt8s


27-Aivanhov-Puterea gandului

http://www.scribd.com/full/8684766?a...0lkawpa6urc0vj

28-Colin Turner-Nascut pentru succes

http://www.scribd.com/full/8635726?a...tksregslwsqd47


29-Herman Hesse-Calatoria spre soare rasare

http://www.scribd.com/full/8694235?a...rtimnb6wkrhife


30-Arsenie Boca-Cararea imparatiei

http://www.scribd.com/full/8422954?a...k8ojmomenrhryr

 31-Viata si lucrarea parintelui Arsenie Boca

http://www.scribd.com/full/8636904?a...di0whoo0jq0wh3


32-Parintele Cleopa- Despre rugaciune

http://www.scribd.com/full/8694114?a...fnjvglcxiuxxki


33-Daruim lumina si iubire

http://www.scribd.com/full/8672780?a...c52lbs3wttt6o2



34-Paul Brunton_Egiptul secret

http://www.scribd.com/full/8369182?a...8ohzacye9tqx5f

35-Reflexoterapia

http://www.scribd.com/full/8694039?a...1kbu61pkguyomz

36-Horoscopul de la A la Z

http://www.scribd.com/full/8684998?a...12jmp6wjvz8c1u



37-Dialog cu ingerul

http://www.scribd.com/full/8574144?a...ga61nm71uhjetp


38-Florence Scovell-Jocul vietii

http://www.scribd.com/full/8454360?a...fx6mroe3wj9xkc

vineri, noiembrie 11, 2011

Colecţia Prinţesele Disney

Din 14 noiembrie, Jurnalul Naţional şi Litera te invită într-o călătorie magică…în lumea celebrelor prinţese Disney. Alături de Mica sirenă, Albă ca Zăpada, Cenuşăreasa, Jasmine, Aurora, Tiana şi Rapunzel vei descoperi cea mai frumoasă lume a poveştilor. Peste mări şi ţări întotdeauna vei descoperi o împărăţie. Un loc fermecat în care trăiesc zâne şi vrăjitoare, prinţi şi prinţese preafrumoase, regi şi regine. Poţi pătrunde foarte uşor în această lume plina de taine… Este de ajuns să deschizi o carte şi să-i răsfoieşti paginile.
“Nu te îngrijora, Ariel, spuse Eric încetişor. O să găsim noi o cale să aducem laolaltă pământul şi marea…” La orice vârstă omul se hrăneşte cu poveşti. De aceea, avuţia poveştilor pe care au strâns-o oamenii de pe tot globul, din casă în casă, din secol în secol fie în vorbă, fie în scris a depăşit orice altă avuţie a lumii…pentru că poveştile nu mor niciodată. Pentru că întodeauna poveştile te fac să zâmbeşti. Pentru că poveştile sunt adevărate lecţii de viaţă şi de suflet. Pentru că fiecare poveste este un simbol. Pentru că la orice vârstă vei descoperi plăcerea de a citi şi de a reciti poveşti… Petrece împreună cu copilul tău Sfânta Sărbătoare a Crăciunului alături de de colecţia”Prinţesele Disney”. Un cadou de suflet care nu trebuie să-i lipsească nici unui copil...
1. Ariel şi puiul de delfin * Belle şi căţeluşul din castel
2. Aurora şi dragonul cel folositor * Albă ca Zăpada şi farmecul prieteniei
3. Mica sirenă în căutarea darurilor * Aurora şi surprizele Crăciunului.
4. Cenuşăreasa la petrecerea Crăciunului * Tiana şi magia sărbătorilor
5. Tiana şi prietenii ei * Eroii lui Rapunzel
6. Jasmine, peţitoarea * Cenuşăreasa şi şoricelul pierdut
Prinţesele Disney, o colecţie de 6 volume, în fiecare luni numai cu Jurnalul Naţional! Cărţile sunt tipărite în condiţii grafice de exceptie, cu ilustraţii sugestive şi coperte cartonate menite să reziste în timp.
sursa:  Jurnalul Naţional

joi, noiembrie 10, 2011

E-Books în limba română


Vineri se lansează cea mai mare colecţie de carte electronică din România.
Cu un portofoliu de peste 500 de titluri în limba română de la edituri de prestigiu, colecţia va fi prezentată pe 11 noiembrie 2011, ora 10.30, la Orange Concept Store, în cadrul evenimentului de lansare a platformei de cărţi digitale Elefant.ro.

Evenimentul include şi prezentarea primei aplicaţii de iPad şi iPhone pentru cărţi digitale în limba română şi lansarea, în premieră în România, a noului dispozitiv de lectură eReader Kobo Touch.  Lansarea va fi urmată de o sesiune de dezbateri moderată de Cătălin Ştefănescu, cu tema „Prezentul şi viitorul cărţii digitale în România".
La dezbatere vor participa jurnalişti, bloggeri, agenţi şi editori de cărţi, printre care Oana Boca de la Editura Polirom, Dan Vidraşcu - Editura Litera, Simona Kessler, Dragoş Dodu, Susan Schnauer (Mortenson Center for  International Library Programs, University of Illinois) şi Vlad Puescu  de la Elefant. ro

sursa

miercuri, noiembrie 09, 2011

Lansarea "Colecţii şi biblioteci digitale"

Problematica este abordată din perspectivă biblioteconomică, în condiţiile în care activităţile specifice ale structurilor de informare şi documentare (biblioteci, arhive, centre de informare şi documentare) se desfăşoară într-o nouă paradigmă de informare şi comunicare, accentul mutându-se de la capitalizarea informaţiei spre valorificarea şi disponibilizarea acesteia.

Prezentarea patrimoniului documentar, cultural şi ştiinţific în format digital reprezintă tendinţa dominantă în mediul biblioteconomic.

Sursă: Editura Universității din București

Spectacol gratuit la Operă

Luni, 14 noiembrie, va avea loc la Opera Națională din București, un spectacol în care vor apărea copii supradotați din diverse domenii de activitate, sub coordonarea mentorilor lor, mari personalități. Intrarea va fi liberă.

Mezzosoprana Oana Andra, de la Opera Națională Română a demarat pregătirile pentru un spectacol în care vor apărea zece copii supradotați din mai multe domenii: actorie, medicină, dans, canto, biologi-echimie, scenografie și mediu bancar.
Fiecare din acești copii are ca mentor o personalitate: Raluca van Staden (cercetător apreciat în întreaga lume), Eugen Cristea (actor), dr. Mircea Penescu (director al Spitalului „Carol Davila”), Sever Voinescu (scriitor și jurnalist), Varujan Vosganian (cunoscut specialist în finanțe-bănci), Viorica Petrovici (scenograf)și Oana Andra (prim-solistă a ONB). Vor mai exista, de asemenea, 2 mentori surpriză.
Campania „Vreau la Operă!” evidențiază copiii supradotați și Opera, legătură inspirată de copilul supradotat Mozart. Spectacolul va debuta cu o scenetă jucată de cei zece copii aleși, care ilustrează o lume grăbită, limitată și interesată doar de latura materială. În acestă lume, va pătrunde o fetiță-scenograf, care o va preschimba în Copilărie. În noul decor, va evolua fiecare copil urmat de mentorul său.

Sursa : EVZ.ro

marţi, noiembrie 08, 2011

Recomandare

"Îmi amintesc că, ajuns ministru de Externe, mi-a fost foarte greu să mă obişnuiesc cu ideea că voi citi discursuri scrise de alţii. Meseria mea era, totuşi, să scriu! A trebuit însă, destul de curând, să accept procedura fiindcă nu poţi produce de unul singur puzderia de discursuri care ţi se cer. Nu faci faţă! Îmi permiteam, totuşi, mici intervenţii, ceea ce crea o uşoară panică printre „tehnicieni". Se temeau să nu ies din formulistica de rigoare. Amuzantă era, de altfel, tandra lor ipocrizie. Îmi scriau discursul, eu îl citeam, iar ei, în timp ce eu citeam discursul scris de ei, luau notiţe şi, la sfârşit, mă şi felicitau sincer..." .

Pentru continuarea acestui interviu aici - „Weekend Adevărul“ deschide, cu un interviu fără limite cu Andrei Pleşu, o serie de articole despre culisele momentelor care au schimbat România.

Minibiblioteca

luni, noiembrie 07, 2011

Dan Puric lansează "Fii demn!"

Actorul şi regizorul Dan Puric îşi lansează mai marţi, 15 noiembrie, la Teatrul de pe Lipscani, sala Rapsodia, cea mai nouă carte pe care a scris-o, "Fii demn!", informează un comunicat transmis AGERPRES.

Structurată în şase capitole, cartea lui Dan Puric, scrisă la persoana întâi, este confesiunea unui om care se bucură de fiecare răsărit de soare şi care, cu sensibilitate, dar şi cu luciditate, redescoperă, atât pentru sine, cât şi pentru noi, reperele necesare oricărui român - mama, pământul şi martirii neamului.

Cu o scriitură simplă dublată de un fin simţ al umorului, autorul cărţii reconstruieşte prin prisma unui demers personal o lume la răscruce, ce-şi caută rostul, dar care, în esenţa ei, nu şi-a pierdut simţul valorii şi credinţa. Decupajele de viaţă, portretele, întâmplările relatate simplu, dar viu, versurile, poveştile şi eseurile pregătitoare fac o lectură, aparent, uşoară a cărţii.

Dan Puric a mai publicat volumele "Cine suntem" şi "Omul frumos", cărţi în care vorbeşte despre identitate şi iubire. 

Sursa: AGERPRES

vineri, noiembrie 04, 2011

miercuri, noiembrie 02, 2011

Pregatiri de toamna

Stiu ca sunteti ocupate dragele mele cu pregatirile de toamna, dar mi-au placut foarte mult aceste imagini.Va doresc o toamna cu bucurii si zambete!:)




Ozma of odds

marţi, noiembrie 01, 2011

Conferința Națională de Conservare-Restaurare „Doina Darvaş”


2-4 noiembrie 2011, Sala Multimedia, Ministerul Culturii și Patrimoniului Național.


Tema: Tehnici și soluții noi în conservarea și restaurarea patrimoniului.

Evenimentul se adresează în special conservatorilor, restauratorilor și investigatorilor dar și a altor specialiști din domeniul patrimoniului cultural interesați de conservarea și restaurarea acestuia.


Programul complet