Treceți la conținutul principal

Colecţia „Poveşti din Pădurea muzicală"

Începând cu 16 ianuarie, lunea ai carte cu ziarul „Adevărul": câte un volum din colecţia „Poveşti din Pădurea muzicală", la preţul de 12,99 lei (ziar + carte + CD cadou cu muzică clasică).
Colecţia reprezintă o serie de 8 cărţi de poveşti pentru copii, original ilustrate, ale căror personaje principale sunt cei mai mari compozitori ai lumii. Autoarea acestor volume este Cristina Andone, iar ilustratori sunt Adriana Gheorghe şi Sebastian Opriţa.
Colecţia a început cu un volum special de Sărbători, intitulat „Poveste muzicală de Crăciun" şi distribuit cu ziarul „Adevărul" în decembrie, şi continuă, de lunea viitoare, cu restul de 7 cărţi, fiecare dedicată câte unui mare compozitor. Personajele acestor volume sunt şapte compozitori-spiriduşi (Vivaldi, Bach, Mozart, Beethoven, Chopin, Ceaikovski, Strauss), care populează un tărâm magic, numit Pădurea Muzicală, unde armoniile sunt la putere, iar valsul, concertele, dansurile şi simfoniile sunt la ele acasă.
Cărţile îi vor „împrieteni" pe copiii cu muzica clasică, oferindu-le, într-o manieră accesibilă, informaţii esenţiale pentru cultura lor generală şi contribuind în acelaşi timp la dezvoltarea gustului pentru muzica de calitate.
Spiriduşul Vivaldi
Volumul „Vivaldi şi cele patru anotimpuri", care se va distribui cu ziarul „Adevărul" luni, 16 ianuarie, spune povestea faimosului compozitor italian, văzut aici în chip de spiriduş, şi a prietenei sale cele mai bune, veveriţa Vivi, de care este nedespărţit.
Vivaldi e înnebunit după muzică - zumzetul albinelor prin livezi şi adierea melodioasă a vântului -, după pizza Quatro Staggioni şi după portocaliu, culoarea soarelui. Fiindcă adoră primăvara şi numai primăvara, zânele protectoare ale celorlalte trei anotimpuri „nedreptăţite" se hotărăsc să-i dea roşcovanului compozitor-spiriduş o lecţie, şi anume să-l lipsească de căldura verii, de culorile superbe ale toamnei şi de strălucirea de cristal a iernii. Ca să le îmbuneze pe zânele supărate, spiriduşul nostru compune patru concerte minunate, câte unul pentru fiecare anotimp, pe care copiii le pot asculta pe CD-ul cadou care însoţeşte volumul.

Datele de apariţie a volumelor din colecţia „Poveşti din Pădurea muzicală"
1. Vivaldi şi cele patru anotimpuri - 16 ianuarie 2012
2. Bach şi orga fermecată - 23 ianuarie 2012
3. Mozart şi curcubeul muzical - 30 ianuarie 2012
4. Beethoven şi furtuna de sunete - 6 februarie 2012
5. Chopin şi balada stropilor de ploaie - 13 februarie 2012
6. Ceaikovski şi dansul notelor de argint - 20 februarie 2012
7. Strauss şi valsul trandafirilor de mai - 27 februarie 2012

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

O primavara frumoasa!

Dragi prieteni,

Va doresc o primavara insorita, cu multe carti care sa va inspire viata!:)

@Gingasia

KILIPIRIM, 15-19 martie 2017

Miercurea viitoare, pe 15 martie, la etajul 2 al Unirea Shopping Center, Aripa Călăraşi, debutează o nouă ediție a târgului de carte Kilipirim. Toți cei interesați să achiziționeze cărți la prețuri speciale din oferta celor mai importante edituri autohtone au la dispoziție 5 zile în care pot vizita spațiul expozițional: 15-19 martie, zilnic între orele 10.00 și 22.00, accesul fiind gratuit. La targ, iubitorii de lectura vor gasi carti la 1 leu si discounturi substantiale, care ajung si pana la 80%, la standul fiecarei edituri.

„Din 2005 încoace, cum sosește primăvara, iubitorii de lectură din capitală și-au făcut un obicei din a aștepta o nouă ediție a Kilipirim. Ne bucurăm că putem face ca această tradiție să continue și în acest an!

Kilipirim-ul a fost o idee nouă, ce promovează vânzarea de carte direct de la editură, în special titluri aflate la «a doua tinerețe», dar si titluri noi, toate cu discount. Le mulțumim expozanților, care au pregătit, încă o dată, reduc…

Lansarea volumului ”Povești din Țara Copiilor Fericiți”

Luni, 3 aprilie 2017, ora 17.30, la Librăria ”Mihai Eminescu” din București, la numai o zi după Ziua Internațională a cărții pentru copii și ziua lui H. Ch. Andersen, scriitorul Petre Crăciun vă invită la lansarea volumului ”Povești din Țara Copiilor Fericiți”. Volumul a apărut la editura Zorio și este ilustrat de Anca Smarandache. Invitat special: criticul Alex Ștefănescu. Alături de autor, vor mai participa Anca Smarandache și realizatorul emisiunii ”Bucuria poveștilor”, Adriana Ene.

Petre Crăciun este scriitor de literatură pentru copii, jurnalist, autor de filme documentare și realizator al mai multor emisiuni de televiziune. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România- Filiala Literatură pentru Copii și Tineret și director al portalului Literatură Copii .