Treceți la conținutul principal

Ziua Icoanei

Primăria Sectorului 2 va organiza sâmbătă, 3 martie, prima parte a procesiunii religioase de la biserica Grădina Icoanei, la care sunt aşteptaţi mii de credincioşi, 80 de preoţi de la cele peste 40 de biserici din sectorul 2 şi din alte sectoare ale Capitalei, în seria manifestărilor dedicate Zilei Icoanei.


Invitaţi să participe mai întâi la vecernie, la biserica Icoanei, enoriaşii vor porni, în alai, purtând în mâini icoane şi lumânări. După această procesiune, va urma o slujbă, în Parcul Icoanei, acompaniată de cânturi bisericeşti.

A doua zi, în prima duminică din Postul Paştelui, în care sărbătorim Duminica Ortodoxiei, zeci de mii de enoriaşi se vor alătura celor 80 de preoţi, pentru a-L cinsti pe Dumnezeu şi pentru a se bucura de darul credinţei şi al harului sfânt al icoanei, privită ca 'Fereastră către Dumnezeu'.


Procesiunea în jurul Parcului Icoanei, care se va desfăşura între orele 18,30 şi 20,00, va fi deschisă cu Sf. Cruce, urmată de toacă, steaguri, Icoanele Mari de la biserici pe baldachin, purtate pe umeri. Cortegiul va fi înconjurat de torţe aprinse, ţinute de militari în uniforme de gală iar preoţii şi credincioşii vor însoţi cortegiul, cu lumânări. Începând cu ora 19,30, pe scena amenajată în interiorul Parcului Icoanei, vor fi prezentate alocuţiuni despre Lumina Ortodoxiei, cuvântări bisericeşti şi cântece (din Postul Mare). Festivitatea se va încheia cu o rugăciune.


Miile de credincioşi aşteptaţi în acest sfârşit de săptămână la procesiunea religioasă de la Grădina Icoanei vor putea să se închine la mai multe icoane făcătoare de minuni.


Una dintre acestea este Icoana Maicii Domnului cu trei mâini (Trihirusa), de la Mănăstirea Neamţ, care este o copie după icoana de la Mănăstirea Hilandar din Muntele Athos, Grecia.


A fost adusă în ţară de cuviosul Paisie de la Neamţ, stareţ al Mănăstirii între anii 1779 -1794. Zugrăvirea celei de-a treia mâini este legată de o minune petrecută în viaţa Sfântul Ioan Damaschinul, care a trăit în secolul al VIII-lea. Acesta a fost pedepsit de împăratul Leon Isaurul prin tăierea mâinii, deoarece era cunoscut ca un apărător al Sfintelor Icoane.


Sfântul Ioan a luat mâna sa tăiată şi a mers în faţa acestei icoane cerând să îl vindece şi Maica Domnului a vindecat mâna Sfântului. Drept mulţumire şi recunoştinţă, Sfântul Ioan a adăugat la icoana Maicii Domnului o mână de argint, în partea de jos. Icoana este vindecătoare de boli şi aducătoare de ploi la vreme de secetă şi va fi expusă la Biserica Icoanei până luni, 5 martie, pentru a le permite enoriaşilor să se roage la ea. 


Sursa: AGERPRES

Comentarii

Mariana a spus…
Doamne ajută!

Postări populare de pe acest blog

Recomandarile din vacanta de Paste

Puzzle lemn magnetic Remorcherul 3 ani+ Melissa and Doug
Acest joc de de indemanare este pentru pasionatii de masini, necesita atentie sporita, rabdare si precizie. Jocul are un dicton foarte bun de incurajare a baieteilor, sa tracteze masinile cu probleme: Suna la remorcari! Puzzle-ul magnetic "Melissa and Dougdin" din lemn contine o piesa speciala cu magnet care "pescuieste" piesele din lemn de pe tabla de joc. Sunt adepta jucariilor confectionate din materiale rezistente. Lemnul este perfect pentru puzzle-uri pentru că imaginile nu se deteriorează la fel de uşor ca cele din plastic sau din carton.
Cateva beneficii ale jocului de puzzle în dezvoltarea copiilor:
    Puzzle-ul este un joc care pune accent pe comunicare, spun ce văd în imagini    Îmbunătăţeşte coordonarea mână-ochi a celor mici    Îmbunătăţeşte orientarea spaţială    Dezvoltă capacitatea copilului de a identifica mai bine dimensiunile    Dezvoltă capacitatea copilului de a identifica mai întâi…

Copiii vin la Muzeul Naţional al Literaturii Române

Sâmbătă, 17 iunie 2017, ora 11.00, la sediul din Strada Nicolae Crețulescu nr. 8, Muzeul Naţional al Literaturii Române (MNLR) vă așteaptă la o întâlnire interdisciplinară dedicată copiilor dumneavoastră. Alături de amfitrionul evenimentului, Vasile Ernu, vor fi invitate scriitoarea Adina Rosetti şi ilustratoarea Cristiana Radu, un „cuplu” artistic care a realizat două dintre cele mai premiate cărţi din ultima perioadă, volumele ”Domnișoara Poimâine și joaca de-a Timpul” şi ”De ce zboară vrăjitoarele pe cozi de mătură?”. AgențiadeCarte.ro este partener media al evenimentului.
Vara acestea MNLR va organiza mai multe evenimente dedicate copiilor, care au ca scop promovarea lecturii în rîndul celor mici. În cadrul acestor evenimente vor fi invitaţi scriitori şi ilustratori de carte pentru copii care îşi vor prezenta propriile lor creaţii.
Parteneri media: Radio România Cultural, Radio France Internationale, TV City, Observator cultural, Contemporanul, AgentiadeCarte, publicaț…

Bookfest 2017

Bookfest 2017, care va avea loc între 24 și 28 mai, la Romexpo, promite că vine cu reduceri mari la multe titluri dintre cele peste 1.000.000 de volume expuse – „Cele peste 200 de edituri prezente propun celor care vor veni la Bookfest prețuri cu până la 80% mai mici decât cele practicate în mod obișnuit în librării”. 
În plus, „Copiii vor avea salonul lor de carte, Bookfest Junior, care va grupa toate evenimentele dedicate celor mici, cele mai multe fiind programate să se desfășoare chiar în standul Bookfest Junior de la etajul pavilionului C1”, ceea ce ni se pare o veste excelentă – ne-a plăcut anul trecut la Bookfest Junior!
Tocmai de aceea, în așteptarea tuturor veștilor proaspete de pe frontul Bookfest, am pregătit, împreună cu Asociația Editorilor din România, organizatorii salonului de carte, un concurs special pentru bookaholici, în cadrul căruia oferim 4 vouchere în valoare de 100 de lei fiecare. Așa, să ai spor mai mare la cumpărături.  sursa