Treceți la conținutul principal

Lansarea „Arta şi Ştiinţa Succesului” (Volumul 4)


„Arta şi Ştiinţa Succesului” (Volumul 4) este una dintre cele mai bine vândute cărţi ale anului 2011, clasându-se în top 5 pe website-ul Amazon, dar şi pe alte website-uri internaţionale de referinţă.
Cuprinzând o serie de eseuri scrise de profesionişti şi personalităţi de renume aparţinând unei varietăţi de domenii, cartea îşi propune să ofere publicului din întreaga lume poveştile de succes şi secretele reuşitei acestora.
Volumul va fi lansat şi în România, în data de 11 aprilie 2012 la ora.17.00 în incinta JW Marriott Hotel din Bucureşti, în prezenţa dlui Mru Patel, co-autor. Acesta va răspunde întrebărilor dvs şi va da autografe.
Dacă doriţi să participaţi la acest eveniment, accesaţi successbook.info şi confirmaţi locul dumneavoastră în cadrul paginii Event Launch.
Pentru publicul din România lansarea acestui volum are o semnificaţie specială, dat fiind faptul că dl. Patel locuieşte de peste 8 ani în România, ţară de care se simte foarte legat. Indian de origine, născut în Kenya, educat în Marea Britanie, dl Patel este un om de afaceri de succes, investitor, coach, trainer şi expert în dezvoltare personală.
„Să te ridici ori de câte ori cazi, să te reorientezi, să te realiniezi şi să devii mai puternic, iată o mare calitate." acesta este crezul personal al autorului eseului Pasiune şi atitudine din cartea "Arta şi Ştiinţa Succesului".
În paralel cu succesul său în afaceri, atât pe plan naţional, cât şi pe plan internaţional, Mru este implicat în România în acţiuni caritabile, aplicând cu convingere principiul "ori de câte ori câştigi, e bine să dai ceva înapoi comunităţii". De aceea, tot profitul obţinut în urma vânzării cărţii va fi donat în scop caritabil către Casa Speranţei (Proiect Hospice) şi Zâmbet şi Suflet.

sursa

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Recomandarile din vacanta de Paste

Puzzle lemn magnetic Remorcherul 3 ani+ Melissa and Doug
Acest joc de de indemanare este pentru pasionatii de masini, necesita atentie sporita, rabdare si precizie. Jocul are un dicton foarte bun de incurajare a baieteilor, sa tracteze masinile cu probleme: Suna la remorcari! Puzzle-ul magnetic "Melissa and Dougdin" din lemn contine o piesa speciala cu magnet care "pescuieste" piesele din lemn de pe tabla de joc. Sunt adepta jucariilor confectionate din materiale rezistente. Lemnul este perfect pentru puzzle-uri pentru că imaginile nu se deteriorează la fel de uşor ca cele din plastic sau din carton.
Cateva beneficii ale jocului de puzzle în dezvoltarea copiilor:
    Puzzle-ul este un joc care pune accent pe comunicare, spun ce văd în imagini    Îmbunătăţeşte coordonarea mână-ochi a celor mici    Îmbunătăţeşte orientarea spaţială    Dezvoltă capacitatea copilului de a identifica mai bine dimensiunile    Dezvoltă capacitatea copilului de a identifica mai întâi…

Copiii vin la Muzeul Naţional al Literaturii Române

Sâmbătă, 17 iunie 2017, ora 11.00, la sediul din Strada Nicolae Crețulescu nr. 8, Muzeul Naţional al Literaturii Române (MNLR) vă așteaptă la o întâlnire interdisciplinară dedicată copiilor dumneavoastră. Alături de amfitrionul evenimentului, Vasile Ernu, vor fi invitate scriitoarea Adina Rosetti şi ilustratoarea Cristiana Radu, un „cuplu” artistic care a realizat două dintre cele mai premiate cărţi din ultima perioadă, volumele ”Domnișoara Poimâine și joaca de-a Timpul” şi ”De ce zboară vrăjitoarele pe cozi de mătură?”. AgențiadeCarte.ro este partener media al evenimentului.
Vara acestea MNLR va organiza mai multe evenimente dedicate copiilor, care au ca scop promovarea lecturii în rîndul celor mici. În cadrul acestor evenimente vor fi invitaţi scriitori şi ilustratori de carte pentru copii care îşi vor prezenta propriile lor creaţii.
Parteneri media: Radio România Cultural, Radio France Internationale, TV City, Observator cultural, Contemporanul, AgentiadeCarte, publicaț…

Lansarea volumului ”Povești din Țara Copiilor Fericiți”

Luni, 3 aprilie 2017, ora 17.30, la Librăria ”Mihai Eminescu” din București, la numai o zi după Ziua Internațională a cărții pentru copii și ziua lui H. Ch. Andersen, scriitorul Petre Crăciun vă invită la lansarea volumului ”Povești din Țara Copiilor Fericiți”. Volumul a apărut la editura Zorio și este ilustrat de Anca Smarandache. Invitat special: criticul Alex Ștefănescu. Alături de autor, vor mai participa Anca Smarandache și realizatorul emisiunii ”Bucuria poveștilor”, Adriana Ene.

Petre Crăciun este scriitor de literatură pentru copii, jurnalist, autor de filme documentare și realizator al mai multor emisiuni de televiziune. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România- Filiala Literatură pentru Copii și Tineret și director al portalului Literatură Copii .