Treceți la conținutul principal

Noaptea Muzeelor 2012

Muzeele bucureştene îşi vor aşteapta din nou în noaptea de 19 mai vizitatorii la expoziţii, spectacole de muzică, dans, teatru şi film, proiecţii şi evenimente speciale interactive.
Vizitatorii vor putea alege să-și petreacă noaptea de 19 spre 20 mai parcurgând atât muzee care și-au facut o tradiție din sărbătorirea acestui eveniment, cât și muzee sau organizații culturale care s-au alăturat în 2011 sau chiar în acest an manifestării.

Pentru a-şi stabili mai ușor propriul traseu, vizitatorii sunt invitați să folosească, ca și la ediția anterioară, harta cu programul Nopții Muzeelor în București, tipărită de Rețeaua Națională a Muzeelor din România cu sprijinul Administrației Fondului Cultural Național.
Participanţii la eveniment vor avea la dispoziţie o linie RATB special, precum şi biciclete.
Noaptea Muzeelor este un eveniment iniţiat de Ministerul Culturii şi Comunicării din Franţa şi aflat deja la a opta ediţie. Evenimentul este patronat şi anul acesta de Consiliul Europei, de UNESCO și de Consiliul Internațional al Muzeelor (ICOM). Noaptea muzeelor este pandantul nocturn al Zilei Internaţionale a Muzeelor, care are loc pe 18 mai.
Aproximativ 3.000 de muzee din Europa sărbătoresc anual evenimentul. În România, aproximativ o sută de muzee își așteaptă în acest an vizitatorii în nocturnă.


În Bucureşti vor participa la eveniment în acest an următoarele instituţii:
Arhivele Naționale ale României
Centrul Cultural ArtSociety
Muzeul Naţional al Aviaţiei Române
Biblioteca Centrală Universitară „Carol I”
Muzeul Naţional Cotroceni
Fundația Löwendal
Muzeul Național al Țăranului Român
Muzeul de Artă Veche Apuseană Dumitru Furnică-Minovici
Muzeul Naţional Tehnic „Prof. Ing. Dimitrie Leonida”
Muzeul de Artă “Vasile Grigore” – pictor și colecționar
Muzeul Național de Artă al României
Universitatea Spiru Haret
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
Muzeul Bellu
Muzeul Naţional „George Enescu”
Muzeul Naţional al Hărţilor şi Cărţii Vechi
Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa”
Muzeul Naţional de Geologie
Muzeul Naţional de Istorie a României
Muzeul Naţional al Literaturii Române
Muzeul Municipiului Bucureşti
Observatorul Astronomic “Amiral Vasile Urseanu”
Palatul Voievodal Curtea Veche
Muzeul Naţional de Artă Contemporană
Biblioteca Naţională a României: World Press Photo România (Fundaţia Culturală EIDOS)
Școala Centrală


SURSA

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Recomandarile din vacanta de Paste

Puzzle lemn magnetic Remorcherul 3 ani+ Melissa and Doug
Acest joc de de indemanare este pentru pasionatii de masini, necesita atentie sporita, rabdare si precizie. Jocul are un dicton foarte bun de incurajare a baieteilor, sa tracteze masinile cu probleme: Suna la remorcari! Puzzle-ul magnetic "Melissa and Dougdin" din lemn contine o piesa speciala cu magnet care "pescuieste" piesele din lemn de pe tabla de joc. Sunt adepta jucariilor confectionate din materiale rezistente. Lemnul este perfect pentru puzzle-uri pentru că imaginile nu se deteriorează la fel de uşor ca cele din plastic sau din carton.
Cateva beneficii ale jocului de puzzle în dezvoltarea copiilor:
    Puzzle-ul este un joc care pune accent pe comunicare, spun ce văd în imagini    Îmbunătăţeşte coordonarea mână-ochi a celor mici    Îmbunătăţeşte orientarea spaţială    Dezvoltă capacitatea copilului de a identifica mai bine dimensiunile    Dezvoltă capacitatea copilului de a identifica mai întâi…

Copiii vin la Muzeul Naţional al Literaturii Române

Sâmbătă, 17 iunie 2017, ora 11.00, la sediul din Strada Nicolae Crețulescu nr. 8, Muzeul Naţional al Literaturii Române (MNLR) vă așteaptă la o întâlnire interdisciplinară dedicată copiilor dumneavoastră. Alături de amfitrionul evenimentului, Vasile Ernu, vor fi invitate scriitoarea Adina Rosetti şi ilustratoarea Cristiana Radu, un „cuplu” artistic care a realizat două dintre cele mai premiate cărţi din ultima perioadă, volumele ”Domnișoara Poimâine și joaca de-a Timpul” şi ”De ce zboară vrăjitoarele pe cozi de mătură?”. AgențiadeCarte.ro este partener media al evenimentului.
Vara acestea MNLR va organiza mai multe evenimente dedicate copiilor, care au ca scop promovarea lecturii în rîndul celor mici. În cadrul acestor evenimente vor fi invitaţi scriitori şi ilustratori de carte pentru copii care îşi vor prezenta propriile lor creaţii.
Parteneri media: Radio România Cultural, Radio France Internationale, TV City, Observator cultural, Contemporanul, AgentiadeCarte, publicaț…

Lansarea volumului ”Povești din Țara Copiilor Fericiți”

Luni, 3 aprilie 2017, ora 17.30, la Librăria ”Mihai Eminescu” din București, la numai o zi după Ziua Internațională a cărții pentru copii și ziua lui H. Ch. Andersen, scriitorul Petre Crăciun vă invită la lansarea volumului ”Povești din Țara Copiilor Fericiți”. Volumul a apărut la editura Zorio și este ilustrat de Anca Smarandache. Invitat special: criticul Alex Ștefănescu. Alături de autor, vor mai participa Anca Smarandache și realizatorul emisiunii ”Bucuria poveștilor”, Adriana Ene.

Petre Crăciun este scriitor de literatură pentru copii, jurnalist, autor de filme documentare și realizator al mai multor emisiuni de televiziune. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România- Filiala Literatură pentru Copii și Tineret și director al portalului Literatură Copii .