Treceți la conținutul principal

"Promenada cărţilor" la Cluj-Napoca


Piaţa Muzeului găzduieşte, începând de vineri şi până în 31 mai, un Târg de Carte organizat sub titlul "Promenada cărţilor", cu prilejul "Zilelor Municipiului Cluj-Napoca".

Cinci edituri locale şi cinci librării le oferă cititorilor ocazia de a achiziţiona volume cu reducere de preţ, iar publicul este interesat de şansa de a cumpăra mai avantajos o carte. 

"Toată lumea care cumpără o carte primeşte un tichet pe care îl completează şi îl introduce în urnă, pentru tombolă. Premiul cel mare constă în zece metri liniari de carte. Şi premiile al doilea şi al treilea sunt tot în 'metraje cărturăreşti'. Extragerea tichetelor câştigătoare se va face în 31 mai, la ora 17,00", a declarat, pentru AGERPRES, Andreea Andrieş, care se ocupă din partea Primăriei de organizarea "Promenadei Cărţilor". 

Librăria Book Corner a venit la târg cu titluri de mare succes literar, precum cele ale scriitorului peruan Mario Vargas Llosa - Premiul Nobel pentru Literatură în anul 2010, Gabriel Garcia Marquez, Isabel Allende, Ernesto Sabato, Flaubert, Mark Twain ori Daniel Defoe. Reducerea este de 20% faţă de preţul din librărie. Pentru titlurile de la Editura Cartea Veche, la două volume achiziţionate se oferă gratuit un al treilea. 

Editura "Tribuna" expune la standul său studii istorice - "Transilvania medievală" de Ion Aurel Pop şi Ştefan Socaciu, "Mormântul princiar germanic de la Turda" de Mihai Bărbulescu, "Pledoarie pentru istorie" de Marc Bloch, "Finişel - un sat românesc din Ardeal" de Adrian Ţion şi Vasile Lechinţan, dar şi "999 de minciuni" de Ovidiu Pecican. 

La standul Editurii Paralela 45 cititorii sunt interesaţi de "Mic tratat de viaţă interioară" al sociologului Frederic Lenoir şi "Reprogramarea matricei mentale prin tehnica eliberării emoţionale. Cum să-ţi antrenezi gândirea pozitivă" de Karl Dawson, care se bazează pe descoperirile unor cercetători de renume din domeniul fizicii cuantice, biologiei, epigeneticii şi medicinei. 

"Să trăim sănătos fără toxine" de Robert Morse, "Biblia vitaminelor şi a mineralelor esenţiale" de Shari Lieberman şi Nancy Bruning şi "Numerologie pentru toţi" de Jean Daniel Fermier sunt alte titluri căutate, alături de "Gramatica de la A la Z" de Mircea Moţ, "Onomastica românească" de Ileana Ioniţă Iancu, "Poveşti şi legende din Europa pentru clasele I-IV", "Bucătăria Românească" de Maria Cristea Şoima. Şi Poezii de Rimbaud (1854-1891) şi de Apollinaire (1880-1918) sunt în aşteptarea celor aplecaţi spre sensibilitatea modernistă. 

"Editura nu va avea lansări de carte la această ediţie a 'Promenadei cărţilor', dar sunt noutăţile ultimelor luni. Avem reduceri de preţ. Cel mai mult se caută cartea de specialitate şi cea didactică", a declarat, pentru AGERPRES, directorul de vânzări al editurii, Luminiţa Mureşan. 

Cărţi pentru copii, jocuri didactice, culegeri pentru şcolari, dicţionare şi enciclopedii sunt prezentate la standul Librăriei Orpheu, alături de volume scrise de mari nume ale vieţii spirituale româneşti. 

În anul aniversar Ion Luca Caragiale, Editura Dacia XXI propune publicului studii despre protagoniştii şi mecanismele lumii aduse în scenă de marele dramaturg. 

Din Colecţia de Autor, la stand sunt expuse volumele "Vei trăi cât cuvintele tale" şi "Joia patimilor" de Horia Bădescu. Romanul "Adela" de Garabet Ibrăileanu şi "21 de Poeme" de Grigore Vieru, scrierile lui Anton Pann editate în colecţia "Biblioteca şcolară", precum şi studii despre Octavian Goga şi Tudor Arghezi se numără printre ofertele editurii clujene, la "Promenada cărţilor". 

AGERPRES

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Recomandarile din vacanta de Paste

Puzzle lemn magnetic Remorcherul 3 ani+ Melissa and Doug
Acest joc de de indemanare este pentru pasionatii de masini, necesita atentie sporita, rabdare si precizie. Jocul are un dicton foarte bun de incurajare a baieteilor, sa tracteze masinile cu probleme: Suna la remorcari! Puzzle-ul magnetic "Melissa and Dougdin" din lemn contine o piesa speciala cu magnet care "pescuieste" piesele din lemn de pe tabla de joc. Sunt adepta jucariilor confectionate din materiale rezistente. Lemnul este perfect pentru puzzle-uri pentru că imaginile nu se deteriorează la fel de uşor ca cele din plastic sau din carton.
Cateva beneficii ale jocului de puzzle în dezvoltarea copiilor:
    Puzzle-ul este un joc care pune accent pe comunicare, spun ce văd în imagini    Îmbunătăţeşte coordonarea mână-ochi a celor mici    Îmbunătăţeşte orientarea spaţială    Dezvoltă capacitatea copilului de a identifica mai bine dimensiunile    Dezvoltă capacitatea copilului de a identifica mai întâi…

Copiii vin la Muzeul Naţional al Literaturii Române

Sâmbătă, 17 iunie 2017, ora 11.00, la sediul din Strada Nicolae Crețulescu nr. 8, Muzeul Naţional al Literaturii Române (MNLR) vă așteaptă la o întâlnire interdisciplinară dedicată copiilor dumneavoastră. Alături de amfitrionul evenimentului, Vasile Ernu, vor fi invitate scriitoarea Adina Rosetti şi ilustratoarea Cristiana Radu, un „cuplu” artistic care a realizat două dintre cele mai premiate cărţi din ultima perioadă, volumele ”Domnișoara Poimâine și joaca de-a Timpul” şi ”De ce zboară vrăjitoarele pe cozi de mătură?”. AgențiadeCarte.ro este partener media al evenimentului.
Vara acestea MNLR va organiza mai multe evenimente dedicate copiilor, care au ca scop promovarea lecturii în rîndul celor mici. În cadrul acestor evenimente vor fi invitaţi scriitori şi ilustratori de carte pentru copii care îşi vor prezenta propriile lor creaţii.
Parteneri media: Radio România Cultural, Radio France Internationale, TV City, Observator cultural, Contemporanul, AgentiadeCarte, publicaț…

Lansarea volumului ”Povești din Țara Copiilor Fericiți”

Luni, 3 aprilie 2017, ora 17.30, la Librăria ”Mihai Eminescu” din București, la numai o zi după Ziua Internațională a cărții pentru copii și ziua lui H. Ch. Andersen, scriitorul Petre Crăciun vă invită la lansarea volumului ”Povești din Țara Copiilor Fericiți”. Volumul a apărut la editura Zorio și este ilustrat de Anca Smarandache. Invitat special: criticul Alex Ștefănescu. Alături de autor, vor mai participa Anca Smarandache și realizatorul emisiunii ”Bucuria poveștilor”, Adriana Ene.

Petre Crăciun este scriitor de literatură pentru copii, jurnalist, autor de filme documentare și realizator al mai multor emisiuni de televiziune. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România- Filiala Literatură pentru Copii și Tineret și director al portalului Literatură Copii .