Treceți la conținutul principal

GAUDEAMUS - Carte de învăţătură

 Târgul Internaţional GAUDEAMUS - Carte de învăţătură, ediţia a 19-a, se va desfăşura în perioada 21 - 25 noiembrie 2012 în Pavilionul Central Romexpo din Bucureşti. Invitat de onoare al acestei editii a targului este Republica Moldova, informeaza Radio Romania, organizatorul evenimentului.

793-imagine_g19.jpgÎn 2012, Târgul GAUDEAMUS sărbătoreşte limba şi cultura română în integralitatea ei prin participarea Moldovei ca Invitat de Onoare: o provocare la dialog şi o reconectare necesară la noutatea vieţii culturale şi editoriale de peste Prut! Pe lângă scriitorii şi oamenii de cultură moldoveni invitaţi, Târgul se va bucura de prezenţa jurnaliştilor Teleradio Moldova.

Invitat de Onoare în 2011, Italia revine la GAUDEAMUS 2012 ca partener privilegiat. Vor fi prezente la targ, in cadrul evenimentelor organizate la standul Italiei, nume de rezonanţă ale literaturii italiene actuale, jurnalişti, dar şi editori şi agenţi literari.

Noutatea acestei editii a Târgului Internaţional GAUDEAMUS consta in crearea unei secţiuni dedicată agenţilor literari care activează pe piaţa internaţională de carte: o oportunitate pentru autorii, editorii dar şi traducătorii şi agenţii literari din România de a se întâlni faţă în faţă, la Bucureşti, cu reprezentanţi ai unor importante agenţii literare străine. Pe întreaga durată a Târgului va funcţiona Centrul Internaţional de Agenţii Literare, un spaţiu special amenajat în care vor fi programate întâlnirile profesionale.

O masa rotundă cu tema Rolul agenţilor literari pe piaţa internaţională de carte în era electronică va fi organizata joi, 22 noiembrie. Evenimentul va fi moderat de Simona Kessler şi va aduce în prim-plan profilul specific al agenţilor literari în dinamica schimburilor de drepturi de autor şi de traducere. Participă: agenţi literari din Italia, Franţa, Germania, Anglia, Spania, Turcia, SUA şi România, editori şi autori români.

Târgul GAUDEAMUS 2012 iniţiază un proiect de readucere în atenţie a editurilor dispărute în ultimii ani din peisajul editorial românesc, care deţin încă, în mod direct sau prin reprezentanţi legali, un fond de carte comercializabil. Aceste edituri vor putea fi reprezentate de către deţinătorii legali ai fondului lor de carte în cadrul unui stand comun acordat cu titlu gratuit de organizatorii Târgului GAUDEAMUS.

"Istoria imaginară a cărţii şi a scrisului" – Expoziţie de fotografie
Organizatorii Târgului GAUDEAMUS invită profesioniştii imaginii – fotografi, artişti sau graficieni – la un dialog vizual cu lumea Cărţii. Cele mai reuşite creaţii vor fi expuse la GAUDEAMUS 2012.

Expoziţia itinerantă de fotografie Istoria imaginară a cărţii şi a scrisului împlineşte un an de când călătoreşte în România. Inaugurată de Jean Marc Godès în 2011, expoziţia a poposit de-a lungul anului în oraşele traversate de Caravana GAUDEAMUS, iar între 21 şi 25 noiembrie revine la Târgul Internaţional GAUDEAMUS - Carte de învăţătură! La acestă ediţie expoziţia îşi propune să includă, pe lângă fotografiile artistului francez, lucrări care să abordeze aceeaşi tematică.

Organizat de Radio România din 1994, Târgul Internaţional GAUDEAMUS – Carte de învăţătură este un eveniment cultural specializat în expoziţia de carte, cu un concept unic în peisajul evenimentelor de profil, fiind singurul târg de carte din lume iniţiat şi organizat de un post public de radio.
sursa:hotnews.ro

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

O primavara frumoasa!

Dragi prieteni,

Va doresc o primavara insorita, cu multe carti care sa va inspire viata!:)

@Gingasia

KILIPIRIM, 15-19 martie 2017

Miercurea viitoare, pe 15 martie, la etajul 2 al Unirea Shopping Center, Aripa Călăraşi, debutează o nouă ediție a târgului de carte Kilipirim. Toți cei interesați să achiziționeze cărți la prețuri speciale din oferta celor mai importante edituri autohtone au la dispoziție 5 zile în care pot vizita spațiul expozițional: 15-19 martie, zilnic între orele 10.00 și 22.00, accesul fiind gratuit. La targ, iubitorii de lectura vor gasi carti la 1 leu si discounturi substantiale, care ajung si pana la 80%, la standul fiecarei edituri.

„Din 2005 încoace, cum sosește primăvara, iubitorii de lectură din capitală și-au făcut un obicei din a aștepta o nouă ediție a Kilipirim. Ne bucurăm că putem face ca această tradiție să continue și în acest an!

Kilipirim-ul a fost o idee nouă, ce promovează vânzarea de carte direct de la editură, în special titluri aflate la «a doua tinerețe», dar si titluri noi, toate cu discount. Le mulțumim expozanților, care au pregătit, încă o dată, reduc…

Lansarea volumului ”Povești din Țara Copiilor Fericiți”

Luni, 3 aprilie 2017, ora 17.30, la Librăria ”Mihai Eminescu” din București, la numai o zi după Ziua Internațională a cărții pentru copii și ziua lui H. Ch. Andersen, scriitorul Petre Crăciun vă invită la lansarea volumului ”Povești din Țara Copiilor Fericiți”. Volumul a apărut la editura Zorio și este ilustrat de Anca Smarandache. Invitat special: criticul Alex Ștefănescu. Alături de autor, vor mai participa Anca Smarandache și realizatorul emisiunii ”Bucuria poveștilor”, Adriana Ene.

Petre Crăciun este scriitor de literatură pentru copii, jurnalist, autor de filme documentare și realizator al mai multor emisiuni de televiziune. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România- Filiala Literatură pentru Copii și Tineret și director al portalului Literatură Copii .