Treceți la conținutul principal

O noua carte a Prof. Univ. Dr.Gheorghe Mencinicopschi - “Părinţi ALTFEL”



Cartea“Părinţi ALTFEL” a domnului  Prof. Univ. Dr.Gheorghe Mencinicopschi  o recomand cu mare caldură tuturor părinţilor. In primul rand, este scrisa de un specialist in domeniul educaţiei nutriţionale pentru actualii şi viitorii părinţi. In al doilea rand, putem găti retete pentru cei mici şi nu numai.

“Părinţi ALTFEL” este împărţită în şapte mari capitol, iar la sfârşit are şi un capitol dedicat reţetelor sănătoase şi hrănitoare adresate celor mici, împărţite pe categorii de vârstă (până la 6 luni, până la un an şi după doi ani):
  1. Perioada prenatală (sănătatea copilului începe înainte de concepţie),
  2. Sarcina (marea aventură a celor 9 luni),
  3. Alimentaţia sugarului şi a copilului mic,
  4. Alimentaţia copilului peste doi ani,
  5. Reacţia de ataşament copil-mamă şi dezvoltarea personalităţii viitorului adult,
  6. Alimentele optime pentru începutul diversificării şi în alimentaţia copilului mic,
  7. Alimentele sănătoase mai puţin obişnuite în dieta românilor (avocado, mango, papaia, guava, ananas,rodia).
 Dacă sunteţi interesaţi, cartea o puteţi comanda de pe LIBRIS.RO. In aceasta perioada sunt reduceri substantiale pe site si pentru cei mici. 
Voi reveni cu un articol in care recomand carti pentru cei mici - daruri ideale pentru sarbatori.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Recomandarile din vacanta de Paste

Puzzle lemn magnetic Remorcherul 3 ani+ Melissa and Doug
Acest joc de de indemanare este pentru pasionatii de masini, necesita atentie sporita, rabdare si precizie. Jocul are un dicton foarte bun de incurajare a baieteilor, sa tracteze masinile cu probleme: Suna la remorcari! Puzzle-ul magnetic "Melissa and Dougdin" din lemn contine o piesa speciala cu magnet care "pescuieste" piesele din lemn de pe tabla de joc. Sunt adepta jucariilor confectionate din materiale rezistente. Lemnul este perfect pentru puzzle-uri pentru că imaginile nu se deteriorează la fel de uşor ca cele din plastic sau din carton.
Cateva beneficii ale jocului de puzzle în dezvoltarea copiilor:
    Puzzle-ul este un joc care pune accent pe comunicare, spun ce văd în imagini    Îmbunătăţeşte coordonarea mână-ochi a celor mici    Îmbunătăţeşte orientarea spaţială    Dezvoltă capacitatea copilului de a identifica mai bine dimensiunile    Dezvoltă capacitatea copilului de a identifica mai întâi…

Copiii vin la Muzeul Naţional al Literaturii Române

Sâmbătă, 17 iunie 2017, ora 11.00, la sediul din Strada Nicolae Crețulescu nr. 8, Muzeul Naţional al Literaturii Române (MNLR) vă așteaptă la o întâlnire interdisciplinară dedicată copiilor dumneavoastră. Alături de amfitrionul evenimentului, Vasile Ernu, vor fi invitate scriitoarea Adina Rosetti şi ilustratoarea Cristiana Radu, un „cuplu” artistic care a realizat două dintre cele mai premiate cărţi din ultima perioadă, volumele ”Domnișoara Poimâine și joaca de-a Timpul” şi ”De ce zboară vrăjitoarele pe cozi de mătură?”. AgențiadeCarte.ro este partener media al evenimentului.
Vara acestea MNLR va organiza mai multe evenimente dedicate copiilor, care au ca scop promovarea lecturii în rîndul celor mici. În cadrul acestor evenimente vor fi invitaţi scriitori şi ilustratori de carte pentru copii care îşi vor prezenta propriile lor creaţii.
Parteneri media: Radio România Cultural, Radio France Internationale, TV City, Observator cultural, Contemporanul, AgentiadeCarte, publicaț…

Lansarea volumului ”Povești din Țara Copiilor Fericiți”

Luni, 3 aprilie 2017, ora 17.30, la Librăria ”Mihai Eminescu” din București, la numai o zi după Ziua Internațională a cărții pentru copii și ziua lui H. Ch. Andersen, scriitorul Petre Crăciun vă invită la lansarea volumului ”Povești din Țara Copiilor Fericiți”. Volumul a apărut la editura Zorio și este ilustrat de Anca Smarandache. Invitat special: criticul Alex Ștefănescu. Alături de autor, vor mai participa Anca Smarandache și realizatorul emisiunii ”Bucuria poveștilor”, Adriana Ene.

Petre Crăciun este scriitor de literatură pentru copii, jurnalist, autor de filme documentare și realizator al mai multor emisiuni de televiziune. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România- Filiala Literatură pentru Copii și Tineret și director al portalului Literatură Copii .