Treceți la conținutul principal

Cartea la metrou: Cititorii surprinși citind, recompensați cu un volum

Bucureștenii care călătoresc cu metroul și care vor fi surprinși, în perioada 18-22 iulie, citind o carte vor fi răsplătiți cu un volum, în cadrul primei ediții a campaniei "Cartea la metrou", desfășurată de Editura Litera împreună cu Metrorex. 

Voluntarii Litera vor fi prezenți la metrou în săptămâna menționată, de luni până vineri, în intervalul 9,00-11,00, pe Magistrala 2: Pipera — Berceni — Pipera, a informat editura, prin intermediul unui comunicat. 

Printre volumele oferite se numără o selecție a celor mai bune titluri din colecțiile Litera: Clasici moderni, Clasici contemporani, Agatha Christie, Nobel, Buzz Books, Biblioteca pentru toți.
Editura Litera arată că locul preferat al românilor pentru cititul cărților este acasă (43%), urmat la distanță semnificativă de cititul în aer liber (17%) sau în fața calculatorului (10%). Baia și mijloacele de transport în comun sunt următoarele locuri de citit, în detrimentul bibliotecilor, cafenelelor sau librăriilor, conform unui sondaj realizat pe www.iVox.ro

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

O primavara frumoasa!

Dragi prieteni,

Va doresc o primavara insorita, cu multe carti care sa va inspire viata!:)

@Gingasia

KILIPIRIM, 15-19 martie 2017

Miercurea viitoare, pe 15 martie, la etajul 2 al Unirea Shopping Center, Aripa Călăraşi, debutează o nouă ediție a târgului de carte Kilipirim. Toți cei interesați să achiziționeze cărți la prețuri speciale din oferta celor mai importante edituri autohtone au la dispoziție 5 zile în care pot vizita spațiul expozițional: 15-19 martie, zilnic între orele 10.00 și 22.00, accesul fiind gratuit. La targ, iubitorii de lectura vor gasi carti la 1 leu si discounturi substantiale, care ajung si pana la 80%, la standul fiecarei edituri.

„Din 2005 încoace, cum sosește primăvara, iubitorii de lectură din capitală și-au făcut un obicei din a aștepta o nouă ediție a Kilipirim. Ne bucurăm că putem face ca această tradiție să continue și în acest an!

Kilipirim-ul a fost o idee nouă, ce promovează vânzarea de carte direct de la editură, în special titluri aflate la «a doua tinerețe», dar si titluri noi, toate cu discount. Le mulțumim expozanților, care au pregătit, încă o dată, reduc…

Lansarea volumului ”Povești din Țara Copiilor Fericiți”

Luni, 3 aprilie 2017, ora 17.30, la Librăria ”Mihai Eminescu” din București, la numai o zi după Ziua Internațională a cărții pentru copii și ziua lui H. Ch. Andersen, scriitorul Petre Crăciun vă invită la lansarea volumului ”Povești din Țara Copiilor Fericiți”. Volumul a apărut la editura Zorio și este ilustrat de Anca Smarandache. Invitat special: criticul Alex Ștefănescu. Alături de autor, vor mai participa Anca Smarandache și realizatorul emisiunii ”Bucuria poveștilor”, Adriana Ene.

Petre Crăciun este scriitor de literatură pentru copii, jurnalist, autor de filme documentare și realizator al mai multor emisiuni de televiziune. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România- Filiala Literatură pentru Copii și Tineret și director al portalului Literatură Copii .